O simpla joaca a imaginarului poate sterge cu buretele cincizeci de ani, ca si cum timpul nu ar curge de fapt. Ce altceva sugereaza similitudinile dintre scriitoarea modernista Hortensia Papadat-Bengescu si postmodernul Mircea Nedelciu? Daca nu ar exista conventiile literare, care imbraca textele in alte haine, diferentele ar fi probabil insesizabile. Scafandria (O calatorie naiva pe ape si in adincul lor) a Hortensiei este pretextul trecerii dincolo de suprafata lucrurilor, ca si scafandrul lui Mircea Nedelciu, calator in adincurile realului si ale propriului imaginar. Limitele modernismului o impiedica pe autoare sa ne infatiseze direct ceea ce simte si isi imagineaza; o face insa, chiar daca prin intermediul unui personaj. In vreme ce postmodernismul ii ofera autorului Zodiei scafandrului libertatea autoreferentiala.

Ochiul scriitoarei priveste de jur imprejur incaperea in care se afla adunati pentru petrecerea unei seri placute, in companie, mai multi oameni. Nu ni se dezvaluie identitati. Ei isi fac doar simpatic datoria de a conversa. Un singur personaj are identitate: Doamna de prisos, care poarta haine negre (asa cum poarta toate vocile-ipostaze ale Hortensiei). Ea nu se integreaza peisajului, nimic din mersul lucrurilor nu-i este cunoscut sau apropiat. Nimeni nu o ia in seama si „ramasa stapina pe destinele ei s…t se strecura printre fotoliu si masa de carti, oprindu-se de la primul pas al calatoriei sa admire universul“, „lumea care se deschide in fata ei“. Caci fiecare obiect al incaperii incepe sa-i trezeasca inchipuirea si restabileste imaginar traseele lor. Admirind o carpeta turceasca, tocita in mintea ei de talpile celor care au calcat pe ea la intrarea in moschee, e enervata de interventia gazdei si se simte „plictisita ca descoperirea ei era asa de bine cunoscuta“. Nimic nou sub soare, ar spune scepticii. „…Si totusi, atita timp cit est