Mircea ZACIU, Marian PAPAHAGI, Aurel SASU (coordonatori)
Dictionarul esential al scriitorilor romani
Editura Albatros, Bucuresti, 2000, 920 p. + 1 p. erata, f.p.
Criza cronica a „instrumentelor de lucru“
Dictionare, enciclopedii, bibliografii, alte tipuri de volume care „indexeaza“ o anumita materie aleasa pentru explorare: iata o categorie de carti extrem de importante intr-o cultura. Li se spune de obicei, „neoficial“, instrumente de lucru. Ele sint vitale din cel putin doua motive. Intiiul e – asa-zicind – „patrimonial“: fara asemenea forme de stocare a informatiei nu putem avea acces la trecutul cultural national, si anume intr-o forma organizata, ordonata, completa, fara riscul de a ignora portiuni intinse, inclusiv lucruri care pot fi importante. Cel de-al doilea motiv e acela invocat in repetate rinduri de exegetii literaturii romane: dificultatea de a elabora sinteze in absenta „materiei prime“ pe care o constituie inventarele de tip bibliografic si enciclopedic; daca ele nu sint exhaustive, riscul lacunelor din marile panorame istorice nu poate fi evitat.
Deficientele la acest capitol sint cronice la noi. Se stie de ce. Pina la mijlocul secolului XX, ne-am aflat inca in etapa constientizarii necesitatii de a ne stoca patrimonial trecutul. Modernitatea ajunsese putintel mai tirziu la noi decit in alte zone ale Europei, asa incit meseriile umaniste s-au „maturizat“ la rindul lor mai greu, iar institutionalizarea lor propriu-zisa a lasat de dorit. Cind evolutiile profesionale ar fi permis-o, catre mijlocul secolului, elaborarea „instrumentelor de lucru“ a fost perturbata mai intii de ideologizarea agresiva din perioada de instalare a comunismului, apoi, cind regimul a devenit mai „liberal“, mai tolerant, s-au demarat unele proiecte, s-a mai facut cite ceva, pentru ca repede sa se intre in criza financiara din anii ’80
