Anii de ucenicie sînt însoţiţi frecvent de consemnările de jurnal, impuls firesc al ieşirii din inocenţă, însă, cu rare excepţii, eul caligrafiat la vîrste fragede între coperţile unui caiet este confuz şi plicticos. Fără expresivitatea involuntară a copilului şi fără seva experienţei de adult, caietul începutului de drum constă într-o sumă de influenţe mai mult sau mai puţin mascate. Formula magică "Ai toată viaţa înainte!" se întoarce împotriva celui care scrie jurnal, exact ca în cazul tînărului din romanul omonim, îngrozit la gîndul timpului enorm pe care va trebui să-l îndure şi conştient de lipsa de putere a celui deja trăit. Pentru ca un eu deocamdată imberb şi vîscos să atragă cititorul e nevoie de o condiţie, intuită de mulţi şi enunţată de "ucenicul la clasici" Costache Olăreanu: autorul de jurnal care are toată viaţa înainte să fie faimos cînd are toată viaţa înapoia lui.

Condiţia faimei e îndeplinită de Nicolae Balotă - cu precizarea că nu e vorba de faima vedetei, ci de renumele temeinic adunat pe carte - astfel că Însemnările unui adolescent teribil (Apostrof, Cluj, 2000) scrise între 16 şi 20 de ani se citesc cu interes. Confruntarea permanentă între un soi de proiect de eu şi eul împlinit pe care-l cunoaştem astăzi din cărţile despre literatura absurdului, despre Urmuz, despre Arghezi, despre romanul românesc etc. şi din aura pe care a dobîndit-o fiecare membru al Cercului literar de la Sibiu salvează jurnalul de la o lectură monocordă, aceea de simplu document al epocii tulburi dintre 1941 şi 1945. Datorită acestui al doilea eu poţi distinge şi în consemnările adolescentului, in nuce, o figură neobişnuită a culturii noastre: un uomo universale ascuns îndărătul banalului cotidian de secol XX, un literat cu antene nenumărate vibrînd către cele mai greu accesibile spaţii literare, o voinţă (dorinţă?) impresionantă de a nu fi oprit din drum p