"La 9 februarie 1991, în locuinţa lui din Bucureşti, din strada Bibescu Vodă nr. 19, scriitorul Florin Mugur a fost găsit mort. Vremurile erau confuze şi agitate, nevroza colectivă postdictatorială nu dădea semne de calmare."

Aşa începe cea mai impresionantă carte pe care am întîlnit-o în ultimii ani, o carte despre un scriitor şi despre ţara în care a trăit şi a murit. Nu sînt decît douăzeci şi trei de scrisori, însoţite de două texte ale lui Mircea Iorgulescu, cartea are cam o sută de pagini, autorul nu e dintre cei mai cunoscuţi ai literaturii române contemporane. Poezia lui Florin Mugur a fost oarecum în umbră, scriitorul a fost un personaj mai mult iubit decît important şi a avut nenorocul să moară înainte ca viaţa literară românescă să înceapă să se limpezească. Cartea care începe cu aceste cuvinte nu urmăreşte o reevaluare a literaturii sale, nu e nici un omagiu şi nici un gest de politeţe postumă. Dar în ordinea morală a lumii de azi, această carte e un eveniment. Şi ea vorbeşte despre prietenie, despre viaţă şi moarte şi despre o anumită Românie.

Prietenia literară din perioada postcomunistă, dincolo de cazurile în care ea a avut o valoare incontestabilă (ne amintim cu toţii extraordinarele gesturi din jurul suferinţei lui Mircea Nedelciu), a luat nu de puţine ori chipuri oribile. Pînă acolo încît aproape nu mai credem în prietenie pur şi simplu, în locul ei putînd încăpea orice: linguşire, interese, grupuri şi coterii, suspiciune continuă, exagerarea meritelor sau invers, imposibilitatea obiectivităţii. Cartea aceasta ne vindecă de scepticism. Mircea Iorgulescu şi cei doi editori, Adina Kenereş şi Petru Romoşan, au fost prietenii lui Florin Mugur. Ei au alcătuit împreună acest volum, fără să disimuleze nici o clipă dragostea cu care au făcut-o. O dragoste care se simte şi se vede. Cartea e o bijuterie, o ediţie cum rar se poate găsi chia