Există cărţi "rele" şi cărţi "bune". Nu mă refer, desigur, la valoarea lor, ci la efectul pe care-l au asupra cititorilor. Exemplul tipic de efect negativ au devenit romanele cavalereşti care i-au sucit minţile lui Alonso Quijano, făcînd din el Don Quijote. Despre efectele pozitive, se vorbeşte mai rar. Ele implică o lectură 'bună". Corectă, adică. Lucru nu tocmai obişnuit, oricît ar părea de curios. Un caz foarte caracteristic de astfel de lectură găsim într-un eseu al lui Kundera despre Rabelais. E vorba acolo de celebra răzbunare a lui Panurge, respins de doamna visurilor sale. Scena se petrece într-o biserică, unde, în timpul slujbei, Panurge îi adresează femeii teribile obscenităţi şi, cum ea nu se lasă înduplecată, o stropeşte pe fustă cu urina unei căţele în călduri. Ieşind femeia din biserică, toţi cîinii din împrejurimi (şase sute de mii paisprezece, precizează Rabelais) o înconjoară şi urinează pe ea. Aici intervine comentariul lui Kundera. Pe scurt, romancierul ceh îşi aminteşte de un dormitor plin de muncitori cărora le-a citit într-o zi întîmplarea cu pricina. Deşi lucrătorii aveau idei literare primitive şi conservatoare, povestea le-a plăcut şi chiar au dat unui coleg numele lui Panurge, deşi acesta n-avea cîtuşi de puţin tupeul eroului rabelaisian, din contra, era un naiv, care, la duş, îşi ascundea cu jenă nuditatea. Mesajul rabelaisian a fost perfect înţeles în ironia lui profundă de acei oameni simpli care avuseseră intuiţia că textul trebuie citit pe dos. Kundera notează că ei nu-l simpatizau pur şi simplu pe Panurge ori pe tînăra care-l refuzase; nu socoteau condamnabil gestul ei, nici pe cel al bărbatului josnică răzbunare. Ei dovedeau a avea acces la umorul situaţiei, izvorît din ambiguitate şi relativitate; nu pretindeau să judece pe nimeni; se amuzau de păţaniile tuturor.

Am citit, nu demult, romanul lui Andrei Makine Pe vremea f