Adam este tatăl omului.
Maria Montessori
Această carte numără peste 80 de 'autori". De fapt e vorba de o 'culegere" de eseuri, avînd dimensiuni mai mari sau mai mici, regăsindu-se şi oglindindu-se unele într-altele într-un sistem caleidoscopic. Titlul volumului te priveşte drept în faţă: 'Cum aş vrea să fie familia mea". Editarea aparţine Alianţei Civice, iar pomeniţii autori numără vîrste între 15 şi 20 de ani, deci Seria 'Adolescent" - subiect al concursului la cea de a treia ediţie a 'Şcolii de Vară de la Sighetul Marmaţiei", din spaţiul bineştiut al Fundaţiei, dedicat cinstirii martirilor, victimelor comunismului şi rezistenţei.
Altcîndva, în anul 1908, Nicolae Iorga vizitează pentru întîia oară Vălenii-de-Munte, vara, fiind invitat de Ştefan Bogdan, cumnatul său. Merită să reproducem o parte din dialogul spontan purtat cu birjarul care-l plimbă prin Vălenii-de-Munte (numele acestuia, culmea, s-a păstrat: Tohăneanu); reieşea cît de binevenit ar fi fost ca Iorga să-şi lege numele de localitatea lor măruntă, neînsemnată. Consemnează tînărul savant: 'L-am întrebat unde aş putea să mă aşez pentru a îndeplini această măgulitoare funcţiune de patron al Vălenilor, pînă atunci aşa de străin pentru mine. Şi el mi-a arătat o livadă plină de buruieni, în care copacii, de multă părăsire, stîrpiseră, şi o căsuţă simpatică în derăpănarea ei, unde în ultimul timp stătuse o vrăjitoare care dădea în cărţi şi împrumuta cu dobîndă... Mi s-a spus că în adevăr acel colţ de sălbăticie e de vînzare şi că preţul, de vreo patru mii de lei, trebuie plătit în mîna unui pîrlit de fotograf care se află la Ploieşti... Vedeam în încă tînăra mea închipuire orăşelul schimbîndu-se: străzi largi s-ar fi deschis spre gara încă neterminată, casele lucrătorilor s-ar fi clădit pe ambele margini; o baie, o sală de adunare, o bibliotecă populară, pe care am şi întemeiat-o