Citeva sute de persoane, in marea lor majoritate elevi si soldati, au participat, ieri, la manifestarile dedicate implinirii a 143 de ani de la Unirea Principatelor Romane, ce au fost organizate in Piata Independentei din municipiu. Actiunile au debutat la ora 10.00, cu intonarea Imnului de Stat, in prezenta oficialitatilor locale si a reprezentantilor unor servicii descentralizate. A urmat o evocare a semnificatiei Unirii Principatelor de la 1859 si a personalitatii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prezentata de profesorul Mircea Stratan, care a subliniat faptul ca sarbatoarea de ieri are loc intr-un moment in care "inca granitele ne dor, inca fratii nostri de peste Prut lupta pentru limba si traditia lor, iar in tara inca incercam sa ne regasim unitatea de cuget si simtiri". Asistenta a urmarit apoi un program artistic sustinut de elevi ai Scolii "Alexandru Ioan Cuza" si un altul, prezentat de actori ai Teatrului "Maria Filotti", dupa care au fost depuse la statuia domnitorului 15 coroane de flori, din partea diverselor institutii. Manifestarile s-au incheiat cu intonarea Imnului de stat si a Horei Unirii, in care s-au prins, printre altii, prefectul Viorel Popescu, subprefectul Didina Stanescu, presedintele Consiliului Judetean, Aurel Simionescu, vicepresedintele CJ Adrian Scutaru si parlamentarii locali Viorel Balcan, Ionel Alexandru, George Dragu, Mihai Tudose, Smaranda Ionescu si George Moisescu. (Mihaela DAN) Citeva sute de persoane, in marea lor majoritate elevi si soldati, au participat, ieri, la manifestarile dedicate implinirii a 143 de ani de la Unirea Principatelor Romane, ce au fost organizate in Piata Independentei din municipiu. Actiunile au debutat la ora 10.00, cu intonarea Imnului de Stat, in prezenta oficialitatilor locale si a reprezentantilor unor servicii descentralizate. A urmat o evocare a semnificatiei Unirii Principatelor de la 1859 si a p