•Ionel Gheorghiu a fost acuzat ca a sustras dintr-o masina o geanta diplomat si o casa de marcat, ambele in valoare de 12 milioane de lei
Un individ cautat pentru mai multe furturi din autoturisme a primit ieri cadou o pereche de catuse din partea procurorilor ieseni. Ionel Alberto Gheorghiu, in varsta de 28 de ani, din Iasi, a fost arestat ieri preventiv, pentru 5 zile, sub acuzatia de furt calificat. Infractiunea s-a petrecut in cursul lunii august 2001, tanarul fiind cautat cu disperare de politistii ieseni din cadrul Sectiei 3. Recent, Ionel Alberto a incaput pe mainile anchetatorilor, dar nu a recunoscut nimic din acuzatiile prezentate. Din cercetarile intreprinse de politistii ieseni a rezultat faptul ca Gheorghiu a sustras din autoturismul ieseanului Gheorghe Radean , a carui masina se afla in fata blocului, bunuri estimate la peste 12 milioane de lei. Tanarul a reusit sa deschida portiera masinii cu ajutorul unui speraclu, dupa care a furat din interior o geanta diplomat cu mai multe acte si bunuri, plus o casa de marcat, estimate la circa 12 milioane de lei. In timpul interogatoriilor, Ionel Gheorghiu a tacut malc si nu a vrut sa recunosca nimic din cele prezentate de anchetatori. Verificarile au dovedit insa ca pe unul dintre geamurile interioare ale masinii apartinind victimei se gaseau amprentele sale. Pe baza acestor dovezi de netagaduit procurorii ieseni au emis pe numele sau un mandat de arestare preventiva. Pentru furt calificat, tanarul Alberto risca o pedeapsa severa cu detentie.
Nicu SAMSON
•Ionel Gheorghiu a fost acuzat ca a sustras dintr-o masina o geanta diplomat si o casa de marcat, ambele in valoare de 12 milioane de lei
Un individ cautat pentru mai multe furturi din autoturisme a primit ieri cadou o pereche de catuse din partea procurorilor ieseni. Ionel Alberto Gheorghiu, in varsta de 28 de ani,