•Cei doi au participat ieri la audieri, in sediul Inspectoratului General al Politiei
Cunoscutul avocat Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert Iasi, il reprezinta pe Mihai Iacob in procesul de calomnie cu directorul SRI, Radu Timofte si in anchetele legate de Banca Romana de Scont. Relatia contractuala dintre avocatul iesean si directorul general al firmei Dramiral Group SA a demarat la putin timp dupa ce directorul SRI a facut afirmatii publice "dure" la adresa lui Mihai Iacob. In cursul zilei de ieri, atat Mihai Iacob, cat si Sorin Ovidiu Vantu au fost audiati la sediul IGP in legatura cu falimentarea Bancii Romane de Scont. Politistii il ancheteaza pe Mihai Iacob pentru "folosirea cu rea credinta a banilor firmei in scop personal". Avocatul Vlasov considera ca clientul sau nu a incalcat legea in acest caz. "Astazi (n. red. - ieri) Mihai Iacob a fost audiat ca martor in dosarul BRS, fiind verificate si unele acte ce se refera la tranzactii cu RAFO Onesti. In acelasi timp, clientului meu i s-au adus invinuiri legate de suma de 2,5 miliarde de lei, bani transferati din contul firmei pe cardul sau personal. Acesti bani s-au luat in urma unui referat, un asa-numit avans spre decontare, suma necesara cumpararii unor terenuri la Busteni. Avem de-a face cu o constructie ajuridica infantila a politistilor", ne-a declarat avocatul Mihail Vlasov. Acesta a spus ca Mihai Iacob detine informatii potrivit carora surse din cadrul Politiei au intoxicat presa, anuntand in mod fals faptul ca ar fi anchetat pentru delapidare.
Sorin ALEXA
•Cei doi au participat ieri la audieri, in sediul Inspectoratului General al Politiei
Cunoscutul avocat Mihail Vlasov, presedintele Camerei de Comert Iasi, il reprezinta pe Mihai Iacob in procesul de calomnie cu directorul SRI, Radu Timofte si in anchetele legate de Banca Romana de Scont. Relatia con