Ca mai tot romanul (drept e ca sint si numeroase exceptii remarcabile) locuiesc intr-un bloc unde s-au mai pripasit 178 (cel putin) de persoane. Nu e de gluma, sintem destui si de toate felurile. Deasupra mea sta insusi domnul administrator, inzestrat cu sotie si o fetita prescolara. La finaluri de saptamina se intimpla sa fie vizitati de diversi cumnati, frati, surori, tot tacimul. Atunci se aude bine cum se bat energic gratarele, barbatii consuma nu stiu exact ce anume, dar sint tare veseli, copiii tropaie de mama focului, se mai bat, mai pling. Nu din pricina celor mari mi-am facut probleme, cit din a celor mici, mereu mi-e teama sa n-o pocneasca prea tare pe mica mea vecina vreun verisor ceva mai mare. Si uite asa frumos trec simbete si duminici. Ca sa nu aud totul din ceea ce se petrece deasupra mea ascult radioul. Asa am dat, tot la un final de saptamina, peste o emisiune tirzie, ceva legat de calculatoare. Marturisesc a nu avea pasiunea lor, mai ales din cauza a doua colege de birou (cam trecute, dar nu mai conteaza), care „navigheaza“ de-si rup picioarele si creierii, desi nici una dintre ele nu stie engleza; se plimba cu frenezie pe toate meridianele, cu toate ca Fat-Frumos nu li se mai arata. In dreapta consecinta: aud cum se bat gratarele, deasupra mea copiii zburda, ascult cuminte emisiunea despre calculatoare si ma gindesc la colegele mele, cind cu drag, cind cu draci; si in starea respectiva se revarsa asupra-mi informatia ca, la ora actuala, lucreaza si se inmultesc „scriitorii de virusi“. Naucitoare veste pentru mine! Stiam ca este omologata meseria de „scriitor de vagoane“, dar uite ca a mai aparut o specie. Unde e scriitorul pur si simplu, nimeni nu mai stie. Cei specializati in virusi au ce au cu problemele psihice ale contemporanilor, la cei de vagoane – lucrurile sint de la sine intelese. Vor mai fi chefuri deasupra mea, vor mai fi emisiuni inter