– O sa spun doua vorbe despre In the Bedroom, pentru ca am impresia ca sint singurul care l-a vazut...
– O sa-l aduca „New Films“ prin aprilie-mai, cica.
– Ma bucur. Eu l-am vazut la Festivalul de la Salonic, in noiembrie – m-am dus la plesneala, nu stiam nimic despre el, doar ca e un film de debut. Pe regizor il cheama Todd Field, e tinar (daca as gasi catalogul festivalului ti-as spune exact citi ani are... nu-l gasesc... cam in jur de 30-33 de ani, daca-mi aduc bine aminte) si ce impresioneaza – in aceasta drama destul de neobisnuita – este siguranta cu care se descurca pe un teren foarte dificil, si-n asta intra si controlul actorilor: cind ai pe generic nume ca Sissy Spacek (care a si luat Globul de Aur pentru rolul de aici), Tom Wilkinson (il stii din The Full Monty si Patriotul) sau Marisa Tomei (a fost si ea nominalizata), exista riscul – mai ales daca esti regizor debutant – sa-i scapi din mina, iar ei sa speculeze faptul ca n-ai experienta si sa faca ce vor. In acest caz, evident, filmul are de suferit – pentru ca devine „un recital de actori“, o saltea de antrenament pe care se trintesc ego-urile... Asta nu se-ntimpla in In the Bedroom: totul este continut, jocul actorilor, ca si tempoul filmului – care este unul lent, anti-hollywoodian daca vrei –, nimic nu este intimplator. Pe mine m-a entuziasmat, nu mai stiu ce critic strain m-a intrebat, dupa Salonic, „Si ce-ar mai fi de vazut, dintre productiile recente?“, eu i-am recomandat drama lui Field... Cind am vazut ca a fost nominalizata la Globuri, si-apoi ca a luat chiar unul, mi-a parut rau ca n-am scris despre ea decit doua rinduri, in Dilema, dar m-am bucurat totusi ca l-am remarcat.
– Stai asa: de ce e atit de speciala? Ziceai inainte ca e o „drama neobisnuita“...
– Da, pentru ca e o poveste de familie – un cuplu foarte corect, foarte WASP, incearca sa faca lumina in lega
