Grigore CHIPER
Cehov, am cerut obosit
Editura Cartier, Colectia „Rotonda“, Chisinau, 2001, 88 p., f.p.
Poezia lui Grigore Chiper amalgameaza notatia abrupta a realului si o anume reflexivitate, nascuta dintr-un fond marcat melancolic. Ultima carte a poetului, Cehov, am cerut obosit, e structurata pe trei cicluri, dintre care primul nu are titlu. Celelalte doua se numesc Styxul de acasa si Perioada albastra: addenda. Cea mai intinsa parte e prima. Ea defineste de fapt momentul in care se afla acum poezia autorului. Oboseala pare a defini eul, intors mai degraba spre un trecut fragmentat, un trecut al iubirilor pierdute, al oraselor din amintire. De aici si senzatia, exprimata intr-un poem, Astepti, senzatia unui exil asumat: „Din strada/ cobori direct in beci./ Totul e mut/ ca intr-un exil. Iata si exilul/ o fata sluta/ imbatrinita pe scaunul sau de aur“. Insingurarea, izolarea refac traseele memoriei. Poeziile de dragoste, scrise cu mare finete, reinstituie un timp al amintirii. Spatiul este, in aceste poeme, Timisoara, privita cu o nostalgie patrunzatoare (cred, cunoscind bine urbea, ca Grigore Chiper are un mod insolit de a o vedea): „Caldura miinii e un semn ca am ajuns/ linga florile galbene/ si lespezile umede ale muzeului banatean/ ce are pilonii ingrijorator de putreziti/ ca si tot ce se scufunda in Venetia ta natala“ (Capito…). Aceasta unificare a iubirii trecute cu un spatiu „exotic“ e semnificativa pentru discursul melancolic al lui Chiper.
Tensiunea poetica se naste din impactul melancoliei cu precizia imaginii. Chiper prefera concizia, claritatea, limpezimea oricarei discursivitati menite sa dilueze forta amintirii: „Asemeni lui Conachi tresar/ la unduirile inecacioase a ceea ce/ ti s-a dat mai mult-trupul./ La celalalt pol asperitatea/ palmelor ce te doresc./ Nu i-am spus, din nebunie probabil/ ca mi-as infige dinti
