,,A vorbi despre Eminescu - spunea Tudor Arghezi - este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă". A vorbi despre Caragiale, îmi permit să adaug, este ca şi cum ai striga în grotele de la Tora Bora; s-ar putea să-ţi răspundă Ossama bin Laden, incitat de un articol pe care scriitorul l-a dedicat ,,cestiunii afgane" Deschidem ziarul Timpul din 28 noiembrie 1878 şi citim următoarele: ,,înaintarea ruşilor în Asia a deşteptat serioase temeri printre populaţiile Afganiei; şi oricît de mult şi de des i-ar asigura ruşii pe afgani că nu trebuie să aibă nici o teamă de ei, afganii nu pot să le dea nici o încredere, şi niciodată nu se vor crede în siguranţă pînă nu vor fi siguri că se pot bizui pe ajutorul englejilor".

Aş fi putut, pornind de aici, să-mi intitulez textul Caragiale şi Afganistanul. Dar, la fel de bine, aş fi putut să-i spun Caragiale şi terorismul, plecînd de la un pasaj al schiţei O lacună: ,,Cum?... Care va să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspiraţii, cu comploturi şi asasinaturi, şi eu să stau cu mînile în şolduri şi în loc să te iau de urechi ca pe un măgar, şi să-ţi zic: "destul! pîn-aci! nu-ţi permit mai mult în ţara mea!" - eu nu! eu să viu pentru ca să-ţi zic: "bravo! bine faci! să mai pofteşti şi aldată..." Să mă ierţi! astea să le spuie d. Potropopescu la alţii, asta nici o umanitate nu poate pentru ca să fie!..."

Aş fi putut de asemenea, întorcîndu-mă mai atent spre ale noastre, să aleg ca temă Caragiale şi mişcarea legionară: �Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres naţional: A iubi neamul său e peste putinţă din partea aceluia care nu urăşte celelalte neamuri. Un neam nu poate avea vrăjmaşi în propriile sale defecte; vrăjmaşii lui sunt numai şi numai calităţile altor neamuri". (�Românii verzi")

Aş fi putut să-mi numesc însemnările Caragiale şi tent