A existat un timp în care oraşul Stockholm putea fi cuprins dintr-o ochire. Lui August Strindberg chiar i se părea că din Mosebacke, situat în partea de sud a Stockholmului, se putea trezi la viaţă tot oraşul. Încă de la începutul secolului nouăsprezece, mulţi oameni se simţeau entuziasmaţi să urce în celebrul lift, Katarinahissen, pentru a se îmbăta privind ecluza, Slussen, vapoarele din port, podul Skeppsbron şi oraşul vechi, Gamla Stan. Unii erau atât de exaltaţi încât s-au aruncat de la înălţime, în delir în faţa imensităţii în care apa, stâncile şi clădirile oraşului intrau în zona norilor. În zilele noastre, turnul primăriei, Stadshueset, înalt de aproximativ o sută de metri, este punctul de atracţie preferat pentru a te umple de euforie privind oraşul înconjurat de apă, fascinat de imensitate şi de tentaţia morţii prin extaz.

Mulţi vizitatori ai Stockholmului, numit şi ,,Veneţia Nordului", îi întreabă pe suedezi ce e tipic pentru oraşul lor. Li se răspunde cu modestie: imaginea pescarilor amatori de-a lungul apei, Strömmen, ridicând cu undiţele în aer somoni de argint.

Cred că au dreptate - natura este prezentă nu numai în inimile locuitorilor ci pretutindeni în oraşul pescarilor şi marinarilor. Spaţiile verzi abundă, cu arbori de tot felul plini de păsări şi animale, un biotop admirabil bucurându-se de un statut privilegiat de protecţie. Cu toate astea, umbre ameninţătoare planează peste tot: rasismul în creştere, criminalitatea tinerilor, drogurile, vandalismul, poluarea prin depunerea deşeurilor radioactive venind din centralele nucleare.

Studiind gravurile vechi pe cupru, am observat că structura oraşului nu s-a schimabt în esenţă: palatul regal, Strömmen, Kungsträdsgarden cu statuia lui Karl al XII-lea avertizând mereu cu degetul răsăritul şi cu mâna strângând ferm sabia grea. Toate acestea par eterne, totul urmând logica riguro