Profitând de moştenirea Momuloaiei, din primăvara anului 1905, Caragiale se stabileşte împreună cu familia la Berlin. La 14 martie îi scria lui Alecu Urechia: ,,Plânge-mă! În acest moment pun în gură prima franzelă a exilului."

Era din punct de vedere material un moment fast pentru scriitor chinuit toată viaţa de sărăcie. Şi asta pentru că în epocă, scrisul era considerat ,,o îndeletnicire gratuită." Însuşi Titu Maiorescu considera că opera de artă n-ar trebui să fie retribuită, întrucât ea nu ar putea fi apreciată material. Singure reprezentaţiile teatrale aduceau ceva venituri autorilor, în timp ce librarii-editori ofereau onorarii ridicole, justificate de ei prin riscurile de piaţă. Astfel, Fraţii Şaraga din Iaşi i-au oferit lui Caragiale pentru reeditarea volumului Teatru 300 de lei, iar pentru celelalte scrieri 500 de lei. Drepturile de autor pentru Teatru (2 volume), 6000 de exemplare a un leu volumul, au fost de 2,50% din vânzări, resp. 300 de lei.

Documentul, inedit, după ştiinţa noastră, pe care-l oferim în cele ce urmează cititorilor este un contract încheiat de scriitor, în 1907, cu editura ,,Minerva", reprezentată de George Filip şi Ion Clinciu. Actul stipulează cedarea ,,de veci" a drepturilor de autor în vederea reeditării tuturor operelor scriitorului apărute în volum. Suma stabilită era de 4000 de lei, într-un moment de devalorizare a leului! După apariţia în 1908 a celor trei volume, din păcate cu foarte multe greşeli de tipar, George Filip îi solicită acceptul pentru publicarea în volum a ultimelor sale scrieri apărute în ,,Universul". Caragiale pune asemenea condiţii, încât editorul, speriat, îşi retrage oferta. Principala condiţie era obligaţia editurii pentru ,,absolut stricta corectură şi, eventual, a-mi plăti câte zece (10) lei pentru fiece infidelitate, fie câtuşi de minimă, a tiparului dv. faţă cu originalul meu de mână -