El crede ca suprafete intinse ramin necultivate in fiecare an, in timp ce Primaria ar vrea sa lucreze anul acesta vreo mie de hectare. Nici marii datornici la bugetul local n-au scapat neavertizati. Mai mult, in cazul "Promex", Lungu este hotarit sa puna mina pe citeva active in contul datoriei societatii Primarul Brailei, Anton Lungu, a criticat ieri, in cadrul Comisiei Consultative a judetului, faptul ca, in cursul anului trecut, la nivelul judetului, au ramas nelucrate 14.946 de hectare, desi este vorba despre o suprafata mai mica cu peste 12.000 de hectare, comparativ cu cea ramasa nelucrata in 2000. "Cred ca putem reduce la maximum suprafata nelucrata, cu conditia ca Directia Agricola sa nu o ingroape in sertarele sale. Spre exemplu, Primaria municipiului este dispusa sa ia 1.000 de hectare si sa le cultive cu furaje. Problema, cred eu, este ca directia Agricola sa miste pentru rezolvarea acestor situatii, nu doar sa inregistreze niste cifre si sa gaseasca justificari de genul «e vorba despre terenuri profund afectate de saratura, de orezarii neexploatate, sau de lipsa fondurilor necesare»", a declarat Anton Lungu. Directorul general al Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara, Gheorghe Voicu, a precizat, la rindul sau, ca justificarile prezentate au o baza reala: "Sint circa 3.500 de hectare propuse, de 2 ani, spre a fi impadurite si sint facute si documentatiile necesare. Aceste terenuri sint total improprii cultivarii. In plus, mai sint terenurile orezariilor, pentru care s-au tot cautat investitori straini, pentru a fi puse in valoare, dar, deocamdata, acestia nu au fost gasiti. Dificultatea rezida, printre altele, si in faptul ca, la ora actuala, cultivarea de orez se duce la o investitie de peste 20 milioane de lei, la hectar. Ca sa nu mai spun ca nici situatia sistemului de irigatii nu este cea mai buna, dat fiind ca au disparut vanel