Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea degeaba apometre?

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 31 ianuarie 2002 ·

Apometrele din apartamentele iesenilor au fost transformate in simple obiecte de decor. Consiliul Local (CL) a desfiintat, acum doua zile, printr-o hotarire votata in plen, investitii de peste 20 miliarde lei la nivelul intregului oras. Astfel, aparatele de masura achizitionate de ieseni si-au pierdut principalul scop: acela de a cuantifica cantitatea de apa consumata de membrii fiecarei familii. Prin adoptarea noului regulament de functionare al asociatiilor de locatari, CL a decis ca toate pierderile de apa inregistrate la nivel de asociatie sa fie imputate, proportional, atit familiilor contorizate, cit si celor fara aparate de masura. Decizia vine dupa ce RAJAC si RADET au dus, anii trecuti, adevarate campanii de impulsionare a montarilor de apometre individuale. "Veti plati exact atit cit veti consuma, si nici un leu in plus", spuneau sefii regiilor. Si RADET, dar si RAJAC au infiintat chiar birouri speciale pentru montarea contoarelor in apartamente. Hotarirea a fost votata la pachet Hotarirea aberanta a CL a trecut neobservata chiar si pentru cei care au votat-o alaltaieri in sedinta. Completarea la regulament prin care se hotaraste distribuirea proportionala a pierderilor a fost votata "la pachet", fara sa fie macar dezbatuta. Nici presedintele de sedinta, Constantin Adascalitei, nu stie despre ce a fost vorba. "Stiu doar ca s-au adus amendamente referitoare la virsta administratorilor, la plafonul de casa si la precizarea ca nu vor fi mai mult de 100 de apartamente intr-o asociatie", a declarat Adascalitei. Acesta a motivat ca "vorbeau prea multi consilieri odata, incit au fost si momente in care nu se putea intelege cine lua cuvintul si ce vroia sa spuna". Oricum, regulamentul a fost votat. Iar administratorii asociatiilor vor fi obligati sa respecte aceasta hotarire. Hotarirea CL, explicata pas cu pas Care ar fi scenariul pe care ar trebui sa-l aplice fiec

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Isak Andic, miliardarul care a fondat lanţul de modă Mango, a murit într-un accident pe munte

HotNews acum 8 ore
Isak Andic, fondatorul miliardar al lanţului de modă Mango, a murit sâmbătă într-un accident pe munte, relatează Sky News. Omul de afaceri în vârstă de 71 de ani ar fi alunecat şi a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de 150 de metri, în timp ce

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 9 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Mediafax acum 6 ore
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 11 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

HotNews acum 8 ore
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara taberei. Un bărbat care pretinde că este atacatorul s-a

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 9 ore
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

Reuters: Rusia îşi retrage o parte din forţele din Siria, dar nu abandonează cele două baze militare. Moscova va discuta despre ele cu rebelii

News.ro acum 6 ore
Rusia îşi retrage forţele din posturile sale din munţii Alawite şi de pe liniile frontului din nordul Siriei, dar nu îşi abandonează cele două baze principale de pe coasta mediteraneeană, au declarat pentru Reuters patru oficiali sirieni. Bashar al-

Handbal: Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în Hall of Fame a Federaţiei Europene de Handbal

News.ro acum 8 ore
Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena. A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar î

Un taxi din Oradea a fost cuprins de flăcări și a ars în totalitate în fața Gării Centrale | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Pompierii au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un incendiu izbucnit la un taxi parcat în fața Gării Centrale din Oradea. Flăcările au cuprins autoturismul, distrugându-l în întregime, relatează Bihoreanul.

Cel mai mare aisberg din lume se îndreaptă spre nord după ce a scăpat din vortexul polar

Mediafax acum 6 ore
Cel mai mare aisberg din lume este din nou în mişcare, după ce a fost prins într-un vortex polar. Din cauza adâncimii aisbergului, partea inferioară a acestuia a rămas blocată pe fundul Mării Weddell, care face parte din Oceanul Sudic, unde a rămas

Vremea

București
acum

dum.

1°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

0°/9°
mar.

6°/12°
mie.

5°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/11°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

4°/7°
mie.

2°/6°
Timisoara
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°
mie.

3°/8°