Prin anticorupţie înţelegem împotrivirea faţă de corupţie. Mai anevoie de lămurit este ce înţelegem prin corupţie. De curînd guvernul a emis o hotărîre pe această temă care a stîrnit zgomotoase comentarii, dar nu a adus limpezirea dorită. Hotărîrea în chestiune preconizează o veritabilă inovaţie: reiterîndu-şi aversiunea faţă de corupţie ea pune la dispoziţia acestui resentiment un suport instituţional - Parchetul Anticorupţie. Ideea de a crea pentru cercetarea fiecărui tip de infracţiune un departament specializat ar putea revoluţiona administrarea justiţiei la scară mondială. Căci după cum sugerează anumite situaţii jenante ivite cu frecvenţe notabile ba la Tokio, ba la Washington DC, ba la Paris şi etc., corupţia nu a fost inventată de tranziţia carpato-danubiană care i-a imprimat totuşi unele trăsături inedite, pe de o parte generalizînd-o şi pe de alta combătînd-o cu o admirabilă eleganţă. Caracterul cel mai perceptibil al corupţiei este complexitatea ei. Banii încasaţi de chelner peste nota de plată poartă titlul de bacşiş şi nu este privit de nimeni ca un act de corupţie; banii încasaţi de asistentă pentru eliberarea unui certificat de concediu medical poartă titlul de mită şi este privit ca un act de corupţie. Dar şi mita, cea mai simplă variantă a corupţiei, poate fi pretinsă ori doar acceptată. O altă diferenţiere,

încă şi mai revelatoare, face distincţia dintre mica şi marea corupţie. Esenţa corupţiei o constituie abuzul: folosirea neîngăduită de lege a unei funcţii publice pentru obţinerea unor avantaje personale. Temelia vechiului regim este abuzul centralizat, de unde natura lui de regim corupt. Tranziţia nu elimină corupţia, ci îi încurajează descentralizarea. Efectul economic devastator al micii corupţii se datorează ubicuităţii ei. Micii corupţii, practicate la vedere, i se opune marea corupţie, cu caracterul său conspirativ. Sub priviri