Cine mai stătea, la acest început amnezic de mileniu, să şi-l amintească pe supervajnicul erou al mitologiei antice? Dar numele lui izbucneşte brusc în actualitate, fiind însă atribuit unei supernave aeriene care nu descinde din vechea mitologie, ci se chinuie să dea naştere unei noi mitologii. Pachidermul aerian şi-a dobîndit subita glorie zburînd între Bucureşti şi Kabul pe două altitudini. Pe una el îi transportă pe militarii armatei române, inclusiv echipamentul din dotare, grăbiţi să instaureze ordinea de urgisitele meleaguri afgane. Pe cealaltă el poartă întreaga Românie spre împlinirea visului de a se vedea primită, finalmente, în NATO. Scopul tranziţiei, au descoperit mai toţi strategii ei, este să conducă ţara din anticameră în miezul NATO. Iar drumul cel mai scurt dintre aceste două repere trece, evident, prin peşterile din care volatilul terorist-şef nu se lasă evacuat. Urmaşii plăieşilor lui Ştefan cel Mare înfig astfel tricolorul acolo unde glorioşii lor înaintaşi nici cu gîndul nu se gîndeau să ajungă. Tîrcoalele pe care România le dă NATO nu constituie prima ei experienţă în materie de relaţii cu o alianţă militară transnaţională. Înainte de 1989, România era membră a Tratatului de la Varşovia, dar nu şi-a trimis trupe nici în Afganistan, nici în Cecenia, nici în Nagorno-Karabach, unde mai marele alianţei nu izbutea nicicum să-i aducă la respect pe zurbagiii locali, fără a mai vorbi de invadarea Cehoslovaciei.

România tranziţiei nu este membră a NATO, dar fără a i se cere se înghesuie alături de mai marele alianţei ori de cîte ori, în situaţii încordate, acesta îşi cheamă partenerii în ajutor. Ca şi războiul din Kosovo, expediţia Hercules este finanţată din melancolica visterie de pe malul Dîmboviţei. Contribuabilul autohton, căci a lui este melancolia, are de achitat, pînă una alta, o sumă exprimată în milioane de dolari USA, superioară c