* Americaniisînt, prin natură, foarte ipocriţi - o parte din ei, mai ales cei care urmează tradiţia puritanilor "debarcaţi" în New England. În felul acesta, invidia e oarecum mascată. Subiecte de invidie la americani: prosperitatea materială, succes social ("popularity", care e o stupiditate, în fond)... Oricum, invidia lor s-ar exprima cam aşa: "Vreau să am şi eu!" Nu: "Aş vrea să moară şi capra vecinului!" Nuanţînd, ipocrizia americană, despre care vorbeam, nu e una izvorîtă din "sofisticare", cum ar fi la europenii occidentali, ci e una destul de simplă, cam în genul aceleia a lui Moromete din povestea cu vînzarea salcîmului. * Franceziisînt extrem de invidioşi şi tot atît de ipocriţi, dar la ei ipocrizia ia o formă rafinată. Nu vorbim despre "Franţa profundă", care există, din păcate, tot mai puţin... Francezul ignoră cînd invidiază sau dispreţuieşte cînd invidiază. Cînd ignoră, e pentru că speră să ajungă şi el acolo. Cînd dispreţuieşte, e pentru că strugurii sînt prea acri. Ideea de a se "singulariza" între toate naţiile lumii e, credeţi sau nu!, tot o formă de invidie, subtil marcată! Un francez îmi spunea cu mult ifos, odată, în timpul exilului meu parizian: "Si l'on pense à tout ce qui nous entoure, il n'y a plus que Dieu et nous autres, les Français!" ("Dacă te gîndeşti la tot ce ne înconjoară, nu mai există decît Dumnezeu şi noi, francezii!") Dumitru Radu POPA
* Americaniisînt, prin natură, foarte ipocriţi - o parte din ei, mai ales cei care urmează tradiţia puritanilor "debarcaţi" în New England. În felul acesta, invidia e oarecum mascată. Subiecte de invidie la americani: prosperitatea materială, succes social ("popularity", care e o stupiditate, în fond)... Oricum, invidia lor s-ar exprima cam aşa: "Vreau să am şi eu!" Nu: "Aş vrea să moară şi capra vecinului!" Nuanţînd, ipocrizia americană, despre care vorbeam, nu e una izvorîtă din "sofi
