După nici un an şi jumătate de guvernare, după cîteva realizări bifate la catastif - ritm de creştere economică, viza Schengen şi cîteva promisiuni subţirele cu privire la integrare - guvernul cu acelaşi nume a intrat într-o serie de încurcături. Majoritatea amuzante, dacă n-ar fi fost destul de previzibile, chiar şi pentru premierul omonim. Primul raport Armagedon dădea o lovitură gravă în trunchiul zvelt al integrării în NATO; curios, însă, nimeni n-a părut să-i dea vreo atenţie. De fapt, statutul său de document anonim n-ar fi trebuit să-l elimine din atenţia publică (aşa cum susţin unii), atîta timp cît traseele sale prin lumea virtuală duceau la nişte adrese foarte delicate. Ca să nu zic mai mult. Dar era sortit de-abia celui de-al doilea raport să trezească mîhnirea conducerii de partid şi de stat. E drept, aici şi acuzaţiile erau mai neplăcute. Pe bună dreptate, premierul a precizat că, dincolo de justeţea sau injusteţea acuzaţiilor cu privire la averea sa, importantă şi gravă este compromiterea unui reprezentant al ţării la gravele şi importantele negocieri de care depind atîtea şi atîtea. Împrumuturi, integrări, alianţe etc. În general, obiective esenţiale pentru pătura săracă a ţării, aceea care, aşa cum e şi normal, a optat la alegeri să fie condusă de un om cu stare. Blocul din Zambaccian, cvasi-necunoscut pînă mai ieri, a devenit brusc un obiectiv strategic. Singurii care mai au curaj să se apropie de el sînt inspectorii primăriei. Se strecoară pe furiş, plasează discret amenzi şi dispar apoi în întunericul protector al nopţii de iarnă, fredonînd încetişor faimoasa arie din "Vînt de libertate" de Dunaevski ("E la noi un marinar etc., etc."). Date fiind împrejurările, au fost operate cîteva arestări în mare viteză, iar procurorii i-au interogat pe acuzaţi timp de zece ore. Dar fără să mănînce şi fără să bea, aşa cum a recunoscut unul din împricina