"Aveţi un talent special de a face un pas înainte şi doi înapoi". Se spune că această frază ar fi fost rostită de un diplomat occidental după dezbaterea legată de legea informaţiilor clasificate. Este vorba despre de acum celebra lege prin care orice cetăţean care găseşte informaţii secrete este pasibil de închisoare dacă nu le predă autorităţilor. Pe lîngă această aberaţie care a făcut vîlvă, defectele legii sînt mult mai profunde, arătînd o mentalitate mai degrabă specifică ceauşismului tîrziu, decît unei democraţii incipiente. Anul trecut, parlamentul a votat Legea liberului acces la informaţiile de interes public, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2001. Legea este un succes din mai multe puncte de vedere. În primul rînd, este foarte liberală: normele de aplicare conţin explicit ideea că orice chestiune neclară va fi interpretată în sensul lărgirii accesului la informaţii şi nu al blocării lui. Urmările practice încep să apară. Potrivit legii, acreditarea unui ziarist nu poate fi ridicată, în nici un caz, din raţiuni ce ţin de conţinutul articolelor sale. Primarul Bacăului, Dumitru Sechelariu, tocmai a făcut enorma gogomănie de a retrage acreditarea unei jurnaliste de la Monitorul de Bacău (ziar-erou pe plan local, vechi opozant al celor de la putere). Greşeala primarului: a semnat un document prin care a retras acreditarea cu motivaţia "relatare tendenţioasă" a activităţii Primăriei. Cum legea este în vigoare, se prea poate ca primarul să fie obligat în instanţă să o reprimească pe ziaristă la Primărie. Precedentul "Sechelariu" va fi învăţare de minte, şi astfel va rămâne Sechelariu în istoria democraţiei din România, un paradox de tot hazul. Al doilea aspect care face din legea accesului la informaţii un model este colaborarea dintre Ministerul Informaţiilor Publice şi "coaliţia pentru transparenţă", un grup de think-tank-uri care au asistat fiecare pas