de vorbă cu

dl Romulus CORDESCU, fost diplomat După ce şi-a petrecut o parte din copilărie în război, generaţia din care fac parte a fost mobilizată vreme lungă în lupta pentru pace. Prima acţiune de amploare la care a trebuit să adere s-a desfăşurat prin 1950, cînd toată lumea era îndemnată, "în numele vieţii", să semneze apelul de la Stockholm, prezentat ca un document istoric de care depindea soarta planetei. Trăind în "lagărul păcii", implicarea în această luptă devenea inevitabilă. În acest timp, dl Romulus Cordescu, membru al delegaţiei române care semnase la Moscova, în septembrie 1944, Armistiţiul cu Naţiunile Unite - un adevărat document istoric premergător păcii - se află în lagărul de deţinuţi de la Canal, unde n-avea cum să iscălească Apelul de la Stockholm. S-a eliberat din detenţie trei ani mai tîrziu, cînd au fost sistate lucrările Canalului: în 1953, murea Corifeul Păcii, I.V. Stalin, iar la Bucureşti se organiza cel de-al III-lea Festival Mondial al Tineretului pentru Pace şi Prietenie. Majoritatea participanţilor la această manifestare nu trecuse cu mult de 20 de ani, vîrstă la care interlocutorul nostru plecase pe front.

Intelectualii şi pacifismul Stimate domnule Cordescu, de regulă, intelectualii se simt atraşi de pacifism, denunţă violenţa, caută soluţii de negociere în conflicte. Credeţi că procedează astfel fiindcă se simt mai responsabili de consecinţele acţiunilor armate sau fiindcă, în majoritatea cazurilor, nu de ei depind deciziile importante? Probabil că primul motiv care îi determină să acţioneze în acest mod este tocmai faptul că sînt intelectuali: privesc întotdeauna partea bună a lucrurilor şi se străduiesc să creadă în ea. Nu sînt oameni de acţiune, sînt oameni în stare să influenţeze desfăşurarea evenimentelor pe alte căi. Această atitudine se poate adopta în vremuri paşnice, făcînd toate eforturile să nu se ajungă