Am intrat în port pe la Poarta 5 şi, dacă paznicii s-ar fi hotărît să ne facă probleme, ar fi trebuit să ajungem la "uzină" prin "Gaură", o spărtură în gard, ceva mai jos de Far, am fi coborît pe sub o conductă uriaşă şi nişte cîini ar fi lătrat la noi. Am mers o bucată de vreme lăcrimînd, cu vîntul suflîndu-ne ace de gheaţă în faţă, pe o temperatură de -15 grade Celsius, pentru a vedea cum, în timpul unei vacanţe de iarnă în care unii oameni sînt la munte şi schiază, alţii se dau cu punga sau se aruncă în zăpada afînată, iar alţii se bălăcesc pur şi simplu în apatia şi zloata oraşelor, un frigotehnist, un electrician şi un mecanic stau într-un terminal al Portului Constanţa şi aşteaptă, într-un vagon de tren, o locomotivă. "Vine locomotiva - tichi, tichi, tichi, tichi - te trage la dană şi-ţi zice Cutăriţă: bă, vezi că-ncarci pentru Timişoara, sau io ştiu unde, şi-ţi dă condiţiile de depozitare. Pui cuplele ca să ai continuitate la curent, de la uzină la fiecare vagon, deschizi uşile, după aia vin trepăduşii din port şi-ncarcă bananele, portocalele, ce-or fi. Te uiţi cum au încărcat, închizi uşile, verifici sigiliul şi-i dai drumul." Timişoara, Bacău, Iaşi, Arad, uneori Ungaria şi Polonia. Gică-Mac a fost în Polonia cu marfă, s-a plimbat pe acolo pe străzi cu ceilalţi doi din echipajul lui, era vară, nu iarnă ca acum, şi i-a oprit Poliţia. Au stat cu faţa la perete, un cîine poliţist a venit să-i miroasă. "Mac" îi spuneau poliţiştii şi vorbeau pe limba lor, "Mac" din nou, iarăşi "Mac", după care s-a auzit din senin un "mac-mac", adică nu din senin, ci din Gică. Şi de atunci Gică-Mac i-a rămas numele. Poveştile cu Gică-Mac şi votca "Ultimu' drum" sînt cele care fac să mai trecă timpul pe tren, în această iarnă plicticoasă şi nesfîrşită. Marfă-ioc, vagoanele sînt duse la alţii care au nevoie de ele, ei stau acolo să întreţină "uzina", cea care generează energi