John Walker Lindh nu reprezintă nimic şi pe nimeni. El nu este nici exponentul unei mişcări, nici al unei generaţii, nici măcar al unui grupuscul. El nu este Tokyo Rose, Ezra Pound sau John Reed. Nu este nici măcar un soldat taliban tipic. Atenţia disproporţionată de care se bucură este expresia frustrării publice produse de imposibilitatea de a-i prinde pe rechinii cei mari. Walker Lindh este un substitut jenant pentru Osama şi Omar. El este, în egală măsură, un artefact foarte convenabil pentru media. Ştim unde este, putem să dăm ştiri despre orice mişcare a sa, ceea ce nu se întîmplă, din păcate, cu adevăraţii vinovaţi. Vrabia din mînă, asta este Lindh, dar ce păsăruică măruntă! Dacă el face mai mult decît o baltă de cerneală este doar pentru că dă o bună ocazie moraliştilor naţiei să îi mustre pe liberali că le-au permis californienilor să facă tot felul de opţiuni exotice. Şi pentru a ne asigura că pare mai mare decît este în realitate, îl numim "Talibanul american", de parcă ar fi, oarecum, o armată întreagă. Talibanii sînt o armată, dar Lindh, dacă este să fie ceva, este un talibanist, un talibancik, un talibandit. Cu siguranţă, nu "Talibanul american", deoarece aşa ceva este o ficţiune. Dar, vai, mulţi americani cred acum că talibanii americani mişună

prin ţară. Mama prietenului meu Dave mi-a şoptit alaltăieri: "În New Orleans sînt talibani". Unde? - am întrebat. Mi-a zîmbit cu subînţeles. Peste tot. La radio. La televizor. Îl poţi privi pe Lindh ca pe unul din acei indivizi, precum Manson, Hitler sau Dahmer, al căror comportament afectează o întreagă comunitate. Din păcate, ar fi o extrapolare hegeliană prea gogonată. Walker Lindh a fost luat de o tornadă şi s-a lăsat dus de curent. A semnat pe linia punctată, fără să citească atenţionarea tipărită cu litere mărunte. Nu este nici măcar un mercenar ca lumea. Există o mulţime de soldaţi cu simbrie