De la bun început, fără nume. Liceul de Muzică Dinu Lipatti, un fel de mansardă, o sală de curs 4 pe 4, pe uşa căreia scrie "Clarinet", şi glasul profesorului spunînd "Sofian, poţi începe să cînţi, încet." Apoi sunetul clarinetului trecînd prin cuvinte ca o bormaşină, şocul pe care-l am în primul moment, acomodarea după care sînt în stare să percep armonia muzicii. Este totuşi prea tare, gîndesc, este în regulă, îi spun profesorului, care ştie că nu e adevărat. Sala e prea mică, ar fi trebuit să fie mai înaltă, un volum de nu ştiu cîţi metri cubi, izolată fonic, ca la Conservator, îmi zice. Adaugă apoi că sîmbătă după ora 2 nu se mai poate cînta pentru că fac scandal locatarii din blocurile învecinate şi însoţeşte această informaţie cu un resemnat "astea sînt condiţiile". Şi înţeleg că, în această cameră, pluteşte pe lîngă muzică, din cînd în cînd, frustrarea. A fost o problemă cu Liceul de Coregrafie, în trecut parte a Liceului de Muzică, un litigiu, îmi explică, acum Liceul de Coregrafie are o clădire întreagă, iar ei se înghesuie într-o cameră la mansardă. Vom spune că nu sînt bani, vom adăuga că nu este nici bunăvoinţă, vom aminti că există invidii şi frustrări. Şi încă ceva. La el a fost o alegere clară. Imediat după terminarea facultăţii şi-a dat seama că locul său este în învăţămînt, a încercat să se perfecţioneze continuu pe plan profesional, ca să le poată oferi elevilor ceea ce el nu a putut primi de la mentorii lui. De unul singur, pentru că meseria asta se fură, din păcate aceasta este politica, şi foarte puţini profesori sînt atît de deschişi încît să conceapă că elevii lor pot deveni mai buni decît ei sau decît copiii lor. "Secretele meseriei" sînt bine păstrate atît faţă de elevi cît şi faţă de ceilalţi colegi. "De multe ori, atunci cînd un profesor are un număr de partituri - unele din acestea sînt dificil de găsit - refuză să le dea cu împrumu