Sursa tuturor adevărurilor statistice (i.e.: a clişeelor, a stereotipurilor) este recensămîntul, numărătoarea şi categorisirea de oameni. Pînă şi regele David şi-a primit pedeapsa pentru curiozitatea de a afla adevărurile statistice ale vremii sale (după cum şi noi, probabil, ne vom primi pedeapsa pentru apropiatul recensămînt din martie). Aceste adevăruri statistice sînt, în principiu, deranjante, pentru că nu pot să dea socoteală de întreaga bogăţie a realului, de fiecare individ; dar, în calitate, totuşi, de adevăruri statistice, ele economisesc judecata, prefăcînd-o în prejudecată, stereotip, clişeu şi - în această calitate - îndeplinesc o funcţie socialmente utilă. Asemenea clişee sînt cam de trei feluri: 1. Ale românilor despre străini (aici însă trebuie să distingem între a. străinii-străini, adică din străinătate, şi b. românii care se vor fi înstrăinat, aşadar românii care trăiesc în străinătate). 2. Ale străinilor despre români (cu două subcategorii: despre românii din România şi despre românii care trăiesc în străinătate, dar încă nu s-au asimilat întrutotul). 3. Ale românilor (din România) despre români; cf. sondajele plătite de feluritele fundaţii Soros. Cu o ramificaţie importantă: ale românilor din România despre "străinii" din România (unguri, ţigani, lipoveni, evrei etc.). Ungurii, prin definiţie aproape, nu pot să fie decît "bozgori" (i.e.: venetici) sau, alintat: "boangheni" (i.e.: vecini). Romii sînt ţigani ş.a.m.d. Să le luăm pe rînd: 1. Românii din România au ferma convingere că "străinii" (iar românaşii stabiliţi în străinătate sînt oarecum nişte "străini onorifici", cam la fel cum în anii apartheid-ului, în Africa de Sud, japonezii erau socotiţi "europeni onorifici" - şi exact din acelaşi motiv: paralele) sînt bogaţi, sînt foarte bogaţi. De asemenea, străinii sînt şi, oarecum, mai proşti, în sensul că sînt oricînd dispuşi să plătească p