Canadiene (3) În Universitatea Laval

din Québec miroase a alegeri.

Se va alege noul rector! Rîndurile de mai sus ar fi dat un început bunişor - cu condiţia să fi fost şi adevărate. Realitatea este că în universitate miroase a orice, numai a alegeri nu (povestea viitoare va da, totuşi, ceva detalii). Mirosuri sînt. La parterul bibliotecii miroase, de exemplu, a tocăniţă de pui - acolo este cafeteria pavilionului, evident că n-au tocăniţă de pui, dar aromele orezului fiert, pastelor, salatelor, sandvişurilor, cremei de ciuperci şi cafelei decofeinizate, combinate, asta dau. La etajele bibliotecii, miroase a încins - în realitate, încinse sînt doar numeroasele aparate de fotocopiere; la cinci cenţi pagina, sute de studenţi profită zilnic. (Alaltăieri pe seară, cum stăteam la o masă în bibliotecă, deodată simt un miros jilav, de tije de trandafiri uitaţi în vaza cu apă; întorc capul şi, evident, nu văd trandafiri, ci o studentă mai curînd plinuţă care se descălţase de ghete şi, cu piciorul stîng pus pe masă, îşi masa talpa - într-o poziţie care, admit, denota nişte articulaţii de invidiat.) Prin facultăţi, din holul central pînă în toalete, miroase chimic a citrice şi a vanilie - de la detergenţii cu care se spală noapte de noapte. O comparaţie, de amorul artei: pe cea mai bună dintre cele trei femei de serviciu ale Facultăţii de Istorie din Bucureşti, de exemplu, o cheamă Lenuţa; ea e slăbuţă, prost plătită, harnică şi are o privire de om de mult împăcat cu ideea că studenţii pot face într-o săptămînă mai multă mizerie decît poate ea curăţa într-o viaţă. Departamentul de Litere şi Istorie al U.L. nu are femei de serviciu, ci are o firmă privată care curăţă lună, noaptea între orele 23 şi 3, printr-o duzină de femei şi bărbaţi. În Québec să fie cîteva zeci de firme de menaj. Anual, ele participă la licitaţii pentru contracte în firme, bănci, şcoli, tra