Multe organizaţii neguvernamentale încearcă să lupte împotriva prejudecăţilor legate de străini, de femei sau de oamenii săraci. Dar oare chiar putem combate aceste stereotipuri? Nu, ele sînt inevitabile, căci sînt direct legate de procesul de construire a identităţii. Astfel, se poate lesne dovedi că imaginea pe care o avem despre noi depinde în bună parte de imaginea pe care alţii o au despre noi şi de felul în care ei ne-o reflectă. Aici este vorba despre un joc - un joc al tensiunilor între ceea ce vrem să fim şi identităţile disponibile pe care ceilalţi ni le vor atribui în funcţie de criteriile sociale în sens larg. Atunci cînd o femeie de 40 de ani care trăieşte la ţară şi se îmbracă în stil clasic afirmă că îi place muzica hip-hop, discrepanţa dintre imaginea pe care o avem noi despre un rapper şi imaginea ei ne va face să nu o credem, pentru că identitatea revendicată de acea persoană nu e congruentă cu cea pe care noi i-o atribuim. Pentru a eticheta persoanele, ne bazăm pe aparenţa fizică, pe mediul din care provine, pe vîrstă, pe locul de muncă, pe sex. Dacă femeia despre care vorbeam vrea să se afirme ca fan al muzicii rap, atunci va trebui să-şi vopsească părul în verde sau roşu, să poarte pantaloni largi şi tricouri cu inscripţia "Verdikt" sau "B.U.G. Mafia". În ceea ce-i priveşte pe străini, "etichetarea" este, într-o primă fază, mult mai simplă: vîrsta, mediul de provenienţă, sexul, nu mai contează - singura trăsătură ce-i determină caracterizarea fiind naţionalitatea. Acest comportament nu izvorăşte neapărat din rasism sau xenofobie, ci din ignorarea codurilor culturale folosite de o altă ţară. Un român care întîlneşte un german pentru prima dată în viaţă, îi va atribui probabil eticheta de rigoare, de răceală, de bogăţie. Iar imaginea este creată prin contrast cu istoria românilor, cu diferenţa de nivel de trai, cu experienţa personală a fie