Citesc că într-o comisie a Parlamentului se lucrează intens la o lege care va oficializa prostituţia şi bordelurile necesare exercitării acestei meserii. O lege nu e chiar o madlenă, dar anumite mecanisme proustiene se pot declanşa în memoria noastră fără să-şi caute o îndreptăţire riguroasă, fără să se încurce în pudori şi sfieli; e cazul acestei amintiri din secolul trecut, nu precizez din ce an, dintr-o vreme cînd adolescentul, la primele impulsuri, avea la dispoziţie, legal, "o casă de toleranţă", cum i se zicea firesc, higienic şi discret, cu accentul (mai mult sau mai puţin) grav al unui păcat acceptabil. Pe scurt: într-o vreme cînd mai puteai "merge la dame", cu sau fără aprobarea părinţilor, a lui Marx, Engels, Lenin, Stalin sau Dej... Era o casă deplorabilă, pe Nerva Traian, cu o curticică murdară, cu ferestre la stradă, acoperite de o hîrtie albastră, cîndva, pătate intens de noroi, praf şi muşte, cum nu mai întîlnisem decît citind despre Bălţi, oraşul de infern al lui Bogza, din "Ţara de pămînt", Basarabia... Eram rece, cast şi moale, ea se întinsese lîngă mine, avea cel puţin 40 de ani, era transpirată pe şira spinării şi între sîni, era vară, începu să mă sărute după ureche, şoptindu-mi că ştie totul despre mine, după aceea porni să-mi zică un fel de descîntec pueril, ceva în genul: "hai cocoşel, hai ciobănel, hai frumos cu el", mîngîindu-mă extrem de matern şi potrivindu-şi sînii ca şi cum mi i-ar fi dat în cadrul unui alăptat, apoi - tot ridicată în cot - îşi plasă pulpa pe pîntecul meu, sufocîndu-mă, mai ales că simultan schimbă brusc vocabularul trecînd la cuvintele cele mai precise, la nominativ, fără a le mai lega în fraze. Ca să tacă din gură, am pornit s-o sărut, lung, apăsat, prefăcîndu-mă sălbatic - curată impostură! - dar ea strigă deodată: - Nu mă mai muşca, măgarule, că te trimit acasă! Şi imediat îmi propuse - pe un pianissimo - să-i