Cînd scriu acest articol, televiziunea publică italiană RAI nu are consiliu de administraţie: cel vechi a demisionat, pentru că i-a expirat mandatul legal. Cînd va apărea articolul, s-ar putea să aibă deja un nou consiliu. Ca şi în România, televiziunea publică este subordonată Parlamentului, aşa încît cei cinci membri ai consiliului de administraţie sînt numiţi, formal, de preşedinţii celor două camere. În fapt, preşedinţii camerelor se consultă cu liderii partidelor din coaliţia condusă de Silvio Berlusconi. De aici încep complicaţiile. Deşi premierul italian a declarat că nu susţine vreun candidat anume la preşedinţia RAI, indiscreţiile din presă arată că de fapt candidatul cu cele mai mari şanse este Carlo Rossella, directorul săptămînalului Panorama, editat de trustul de presă al lui Berlusconi. Aşa că opoziţia de stînga protestează, argumentînd că, fiind deja proprietarul a trei canale TV private (grupul Mediaset), premierul ar deveni, indirect, şi "şeful" celor trei canale publice. Şi nu e vorba doar de faptul că, în acest fel, şi-ar aservi 90% din piaţa TV şi ar domina spaţiul mediatic. După cum arată cifrele publicate de Observatorul din Pavia (o instituţie independentă care monitorizează programele TV), chiar şi cu vechea conducere, numită de fosta majoritate de stînga, în cele zece luni de cînd conduce guvernul, Berlusconi a fost prezent în telejurnalele din "prime time" ale RAI timp de 139 de minute, iar liderul opoziţiei doar 89. E vorba şi de foarte mulţi bani: opoziţia se teme că o echipă fidelă premierului la conducerea RAI ar urmări, premeditat, o anume scădere a audienţei, astfel încît marile contracte publicitare să se îndrepte spre posturile din Mediaset şi spre agenţia de publicitate Publitalia, patronată tot de Berlusconi. Una peste alta, opoziţia cere ca preşedintele consiliului de administraţie al RAI să fie un independent, ameninţînd c