Este sinuciderea un act de libertate suprema sau o constringere? Este moartea voluntara o forma de autodeterminare libera sau o forma de crima? Este comportamentul suicidar o modalitate logica de a depasi o situatie limita ce pare fara iesire? Este individul liberul judecator al vietii sau mortii proprii, cel care poate muri de indata ce ratiunea i-o porunceste? Poate libertatea etica sa domine instinctul de conservare? In conditiile in care a trai este un act de curaj si demnitate, poate fi considerat suicidul un act rational, un act de onoare? Inainte de toate, sinuciderea constituie o problema existentiala majora prin dimensiunile esential subiective, constituie o enigma si un paradox ce exprima un esec existential. Sinuciderea este o moarte inutila care prin motivatia sa se indeparteaza de patologia mintala devenind astfel o problema sociala ce exprima o devianta, o rupere a legaturilor psiho-sociale a subiectului cu mediul in care exista. Sinuciderea constituie, in fond, expresia unei crize acute de constiinta ce exprima o stare de tensiune afectiva intre individ si grup/ societate. Mortalitatea prin sinucidere devine un fapt alarmant. Daca la aceasta se adauga si efectele de lunga durata (infirmitati fizice, infirmitati afective) ale tentativelor de suicid, problema ia o amploare deosebita atit din punct de vedere social, dar si din punct de vedere psihic, clinic etc. De la inceputul anului, prin sectia de Reanimare a Spitalului Judetean Galati au trecut o multime de tineri care, intr-o clipa de ratacire, au hotarit sa-si puna capat vietii. Saptamina aceasta, medicii specialisti in terapie intensiva au acceptat "pariul" cu moartea de cinci ori. Si tot de-atitea ori l-au cistigat. In sensul ca halatele albe au reanimat sase persoane pe care "Doamna cu coasa" le tira incet dar sigur pe drumul fara intoarcere. 100 de sedative si o sticla de Entomoxan Personalul me