"Introducere la locuinţele anului 2000" este un text al lui Constantin Noica dedicat arhitecturii şi urbanismului şi publicat în Adevărul literar şi artistic nr. 461/23 martie 1999. Gabriel Liiceanu - ne spunea revista într-un scurt chapeau - credea că articolul este scris într-un "stil care i-a enervat întotdeauna pe specialişti" (Jurnalul de la Păltiniş, 21 martie 1977). Acest mod poetizant de a scrie despre spaţiul edificat îi fascinează pe arhitecţi, care, pentru puţine motive astăzi, cred cu tărie într-un destin formulat de Indra Kagis McEwen în încheierea cărţii sale Socrate's Ancestor - An Essay in Architectural Beginnings (MIT Press, 1997, 130), astfel: "(...) arhitectura, pînă în secolul al optsprezecelea, a fost metafizică înzidită". Evident marginal în raport cu preocupările lui Noica este şi textul de faţă, lucru evidenţiat şi de maniera "impresionistă" a redactării. Cele cîteva soluţii pe care se încumetă filosoful arhitecţilor dovedesc mai degrabă stîngăcia sa în ceea ce priveşte "limbajul de specialitate" şi la informaţiile despre arhitectura contemporană lui decît o investigare temeinică a domeniului: în ultimă instanţă, casa va fi văzută drept "închidere ce se deschide", ceea ce sugerează mai degrabă un text de circumstanţă compus împrejurul acestei idei statornice a filosofului, decît teritoriul unei argumentări noi în raport cu ceea ce se scrisese deja în filosofie pe această temă pînă atunci (1977). Casa aşadar este văzută ca un refugiu din faţa vicisitudinilor vieţii zilnice: "iadul este plin de cuptoare, pereţi şi lăcaşuri", afirmă Noica. Fără a fi un teritoriu paradisiac, casa este privită în mod evident ca un anti-infern: te adăposteşti de ceva. Asta deşi, contrar afirmaţiei credinţelor populare invocate de Noica ("în rai nu sînt defel locuinţe (...) în rai (...) «nu va mai fi nici grijă, nici suspin, nici gînduri şi nici moarte, nici