La 5 şi 11 martie 1902, Curtea cu juraţi a judeţului Ilfov a judecat procesul intentat de I.L. Caragiale lui Constantin Al. Ionescu, "zis şi Caion", pentru "calomnie prin presă". Istoria e cunoscută. Caion îl acuzase pe Caragiale că a plagiat, chiar a copiat drama Năpasta după Nenorocul, piesă de autorul ungur Kemény Istvan, tradusă în româneşte de Alexandru Bogdan, la Braşov, în 1848. Caragiale l-a dat pe Caion în judecată. La prima înfăţişare, din 5 martie, avocatul lui Caion a comunicat Curţii, de bună seamă din dispoziţia clientului său, că de fapt Kemény Istvan este un pseudonim al lui Lev Tolstoi, piesa plagiată de Caragiale fiind "Puterea întunericului". Raţiunea acestei înştiinţări consta în solicitarea unei amînări, fiindcă piesa lui Tolstoi trebuia tradusă în româneşte pentru a avea valoare juridică (avocatul a prezentat-o în versiunea franceză, sub titlul "La Puissance de ténčbres", cu numele autorului francizat, Leon Tolstoi). Amînarea a fost acordată. Peste o săptămînă, la 11 martie, Curtea judecă din nou cauza, în absenţa lui Caion, dat bolnav, şi stabileşte că "afirmaţiunile" lui despre plagiatul comis de Caragiale "sînt inexacte", condamnîndu-l "la pedeapsa închisorei corecţionale pe timp de trei luni de zile şi la cinci sute (500) lei amenda în folosului statului", precum şi "să plătească părţei civile Ion Luca Caragiale suma de 10.000 lei ca daune interese". Condamnatul a făcut însă apel şi, peste încă trei luni, a fost achitat (iubitorii de amănunte pot citi în Adevărul literar şi artistic din 5 şi 12 februarie 2002 documente de la "Procesul dramei «Năpasta»"; un "dosar al revizuirii" procesului a fost editat de Muzeul Literaturii Române, probabil la sfîrşitul anului 1972 - începutul lui 1973, după ce la 18 iunie 1972 se ţinuse o simbolică şedinţă de revizuire, imaginată de Romulus Vulpescu şi prezidată de Şerban Cioculescu). Există în do