Prato este al doilea oraş al regiunii Toscana, iar localnicii se mîndresc de multă vreme cu titlul de "capitala europeană a textilelor". Numai că, de cîţiva ani, vechea industrie textilă din Prato intră tot mai mult în "sfera de influenţă" a imigranţilor chinezi. În oraş sînt peste 1.300 de firme cu proprietari chinezi (faţă de 212 în 1994), majoritatea specializate în confecţii şi lenjerie. 8% din populaţia oraşului e constituită din chinezi, iar dacă se adaugă şi ceilalţi imigranţi (albanezi, marocani, pakistanezi), se ajunge la 10-11%, faţă de o medie europeană de 5%. Aşa încît în Prato au apărut nu doar restaurante chinezeşti (de mult "globalizate"), dar şi magazine cu produse alimentare specifice, cercuri culturale ale chinezilor, iar la chioşcurile de ziare se găsesc principalele jurnale de la Pekin şi Shanghai. Patru din zece copii născuţi la maternitatea din localitate sînt, de asemenea, chinezi. Faţă de această nouă realitate demografică, Prato se adaptează: unele inscripţii din magazine, din baruri sau de pe străzi sînt bilingve, supermagazinele afişează reclamele şi reducerile de preţ în italiană şi în ideograme; s-a adaptat pînă şi reprezentanţa locală a firmei Mercedes. Chinezii sînt harnici şi se mulţumesc cu salarii mai mici, astfel încît patronii locali îi angajează de multe ori la negru pe cei veniţi prin intermediul reţelelor care se ocupă cu imigraţia clandestină. Controalele Gărzii Financiare au descoperit chiar cazuri în care angajatorii (italieni get-beget) plăteau cu anticipaţie asigurările sociale ale unor "salariaţi" fictivi, urmînd să le recupereze ulterior cu vîrf şi-ndesat din angajarea la negru a unor imigranţi

chinezi clandestini, evident plătiţi mai prost. Unul dintre cei mai vechi chinezi din localitate, stabilit aici din 1983, acum proprietar al "Pescăriei Asia", crede că "peste douăzeci de ani, populaţia din Prato va fi fo