3. Legea nr. 78/2000. În principiu, temeiul legal al acţiunilor de reprimare penală a faptelor de corupţie este Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, nr. 78/2000. Această lege conţine prevederi ample, începînd cu definirea infracţiunilor de corupţie şi terminînd cu măsuri organizatorice care se dispun în cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă, a Parchetelor de pe lîngă Curţile de Apel şi a Parchetelor de pe lîngă Tribunale (i.e. înfiinţarea unor structuri specializate în combaterea corupţiei şi a crimei organziate). E limpede, Legea 78 se vrea legea cadru a luptei împotriva corupţiei. Textul acestei legi merită să fie parcurs fie şi numai pentru a vedea felul în care statul român reacţionează formal în faţa acestui flagel. Fidelă teoriei care spune că prevenirea infracţiunii trebuie să primeze în preocupările legiuitorului penal, după obişnuitele Dispoziţii generale în care se identifică destinatarii legii*, Legea 78 instituie Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie. Aceste reguli sînt, în esenţă, trei: persoanele care exercită autoritate publică, în general, nu se pot folosi de funcţiile lor pentru a obţine avantaje pentru ei sau pentru alţii; aceste persoane trebuie să-şi declare averile; aceste persoane trebuie să declare orice donaţie "directă ori indirectă" sau orice daruri primite în legătură cu exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor. Cum vedem, legiuitorul nu a fost prea inspirat cînd a reflectat la prevenirea corupţiei, aşa că, în bunul stil al tradiţiei noastre juridice, trecem cu profesionalism la treburile serioase: la reprimare şi pedepsire. Aici, într-adevăr, ne pricepem. Teoretic, infracţiunile de corupţie sînt luarea de mită (art. 254 c. pen.), darea de mită (art. 255 c. pen.) şi traficul de influenţă (art. 257 c. pen). Legea nr.