Scrisoarea saptamanii. Pe strada Liliacului din Timisoara nu s-a inventat inca lumina electrica. Stimata redactie a revistei "Formula As",. Cunoscand marea audienta de care se bucura publicatia dvs., va aducem la cunostinta o grava problema sociala, care afecteaza viata unor timisoreni. Locuim pe str...
Scrisoarea saptamanii
Pe strada Liliacului din Timisoara nu s-a inventat inca lumina electrica
Stimata redactie a revistei "Formula As",
Cunoscand marea audienta de care se bucura publicatia dvs., va aducem la cunostinta o grava problema sociala, care afecteaza viata unor timisoreni. Locuim pe strada Liliacului, cartier Ronat, in minunatul oras-martir, oras al rozelor - Timisoara, despre care am vrea sa scriem numai de bine, dar din pacate, imprejurarile vietii noastre ne fac sa credem, adesea, ca traim in infern. Poate n-o sa va vina sa credeti, dar strada noastra e scufundata in bezna, tocmai cand am pasit cu totii in mileniul trei. De ce? Pentru ca nu exista curent electric. De la Revolutie ne hranim cu promisiuni, ne luminam serile lungi de iarna cu lanterne si lumanari, ne culcam o data cu gainile. Primarul da vina pe fondurile inexistente, necesare pentru implantarea de stalpi. Sa coste oare atat de mult, incat in 12 ani de la Revolutie sa nu se poata rezolva aceasta problema? Traim precum cartitele, in intuneric, rupti totalmente de lume, fara radio si fara televizor. Vreun strain ratacit din intamplare pe strada noastra, vazandu-ne copiii invatand seara la lumanare, va crede ca a nimerit intr-un secol trecut. Un bec electric a ajuns pentru noi o minune a lumii, un vis la care nu mai indraznim sa speram. Nu suntem izolati in desert, nici in munti, locuim la doi kilometri de Gara de Nord a orasului, oare nu le este rusine edililor nostri de o asemenea anomalie, demna de cartea... neagra a recordurilor?
Dorim ca, prin i