"Pana la aparitia socialismului, opusul conservatorismului era liberalismul." Cu aceasta fraza lapidara, Friedrich August von Hayek explica atat dispozitivul istoric al confruntarii dintre cele trei mari atitudini politice ("cele trei partide"), cat si logica lor interna de raportare. Hayek, in lucrarea la care ma refer (De ce nu sunt conservator?, in: Constitutia libertatii, trad. rom., Iasi: Institutul European, 1998, pp. 404-416; 541-543), incearca sa explice de ce, in ciuda faptului ca era adeseori numit conservator, el nu se considera a fi deloc unul. As dori sa arat in acest articol doua lucruri: intai, ca pozitiile conservatoare, liberala si socialista depind nu de criterii politice, ci de modul in care omul politic isi construieste pozitia fata de ideea de traditie (orice ar insemna aceasta, la un moment dat); in al doilea rand, ca oricine asuma azi o pozitie de principiu liberala nu o poate face decat de pe pozitii conservatoare (in termeni politici, daca liberalismul in statu nascendi a fost inevitabil de stanga, liberalismul in statu maturescendi este cu necesitate de dreapta, si anume conservator).
Argumentele lui Hayek
Argumentul lui Hayek impotriva conservatorismului decurge din pozitia sa de respingere inconditionata a ideii socialiste. Socialismul s-a impus azi peste tot, falsificand toate vechile doctrine politice. In Statele Unite, de pilda, cuvantul liberal a ajuns sa desemneze pozitia socialista ori progresista - ceea ce, potrivit vorbirii curente, este perceput ca fiind cam acelasi lucru. Premisa rationamentului lui Hayek este ca socialismul a devenit orizontul inconturnabil al tuturor schimbarilor politice contemporane. Ca opozitie fata de orice schimbare radicala, sustine Hayek, conservatorismul adopta o pozitie cat se poate de legitima. Opozitia fata de socialism, altfel spus, este corecta. Dar, afirma Hayek, socialismul nu p
