Ovidiu PECICAN, Darul acestei veri, Editura Limes, Cluj, 2001, 140p., f.p.

Volumul de proza scurta al lui Ovidiu Pecican pare in asa fel construit incit sa contrazica inclinatia invederata spre „monumental“ a scriitorului roman. Textele sint miniaturale (unele alcatuite doar dintr-un singur rind), se citesc usor si lasa impresia de spontaneitate nestavilita si de inventivitate inepuizabila. Autorul este specialist in schimbarile de tonalitate, trece rapid de la un registru la altul, manevreaza cu dezinvoltura formulele cele mai diverse (de la basm si anecdota la psalm, parabola si „danie episcopala“), „retete“ condimentate insa, aproape de fiecare data, cu un binevenit graunte de ironie.

Din istorisirile sale (sa le numim conventional asa, desi de multe ori avem de-a face cu adevarate poeme in proza), razbate citeodata un fel de voluptate a povestirii, alta data o preocupare, mai mult „filozofica“ pentru modul „cum ne aleg pe noi istoriile pe care le traim si cele pe care le istorisim“. Cele mai izbutite pagini ramin insa acelea in care scriitorul se apropie de universul cartilor populare, valorificind elementul fantastic sau senzational din Fiziolog si Alexandria, ca in Doamna cu licorna sau in aceasta amuzanta Pilda cu pilul: „Zice ca pilul cind se scoala cu noaptea in cap e semn ca sau s-a fost culcat de cu ziua, sau au dormit fara de masura, sau i-au cazut ceva greu la stomac. Daca s-a intimplat sa se fi culcat de cu ziua, soarele l-au batut cu furie in cap si e bine sa te feresti din calea lui, ca sa nu se timple o nenorocire. Daca au dormit fara masura, pilul e ca un mielusel si sa te ajute Dumnezeu sa-ti iasa in cale un pil imblinzit ca acesta, ca ajungi in clipeala ochiului rege peste o tara indepartata, poate chiar tara regelui Ioan“.

O bucata interesanta este, de asemenea, Camera, in care jocul ingenios cu proportiile ne duce cu gin