Curioasă, posteritatea lui Anton Holban (10 februarie 1902 - 15 ianuarie 1937), al cărui centenar cade la începutul lui februarie! Despre romancier, dramaturg şi eseist s-a scris destul de mult, de prin anii '60 înainte, iar opera i-a fost reeditată în întregime. Nu lipseşte din nici un dicţionar literar. Şi, totuşi, nu ştiu cîţi cititori mai are în generaţiile din urmă. E subiect de teze de doctorat, dar ignorat de cei mai mulţi. Nici în manuale nu-l văd. Centenarul naşterii este ocazia nimerită de a-i face oarecare popularizare unui important autor din generaţia lui M. Eliade, Ş. Cioculescu, Z. Stancu, Sebastian etc. Să încep cu biografia. Majoritatea informaţiilor o compilez din Divagaţiuni cu Anton Holban de Nicolae Florescu, abia apărută la Editura "Jurnalul literar", rememorare utilă, cu multe lucruri noi. Scriitorul s-a născut la Huşi şi a copilărit la Fălticeni. Tatăl, Gheorghe Holban, ofiţer de carieră, înfăţişat de M. Sadoveanu în Amintirile căprarului Gheorghiţă sub chipul căpitanului Manoilescu, a murit luetic (boala se transmite fiului, care va suferi întreaga viaţă din pricina tratamentului încă precar şi va muri el însuşi încercînd o operaţie riscantă). Mama, Antoaneta Lovinescu era sora mai mare a lui E. Lovinescu.

Şcoala, Holban a urmat-o la Fălticeni şi la Focşani şi a încheiat-o, după primul război, la Bucureşti, unde şi-a făcut şi studiile universitare. A ratat un doctorat în Franţa, fiind profesor de franceză la Galaţi, la Seminarul mănăstirii Cernica şi în fine la seminarul Central din Bucureşti. A debutat în 1924 la Mişcarea literară a lui Liviu Rebreanu şi, editorial, în 1929, cu Romanul lui Mirel. A colaborat la Sburătorul (frecventînd regulat cenaclul), Viaţa literară, Rampa, Vremea, Azi, România literară. Două dintre cărţi (nuvelele intitulate Halucinaţii şi romanul Jocurile Daniei) sînt postume. E mare iubitor de muzică (şi cî