Prin anii optzeci, când fiecare cadru didactic universitar trebuia să raporteze anual şi oarece activitate ştiinţifică, catedra de literatură română de la Facultatea bucureşteană începuseră să redacteze, sub conducerea profesorului Al. Piru, un dicţionar de critici şi istorici literari. Dumnezeu ştie ce s-a ales de acel proiect, dicţionarul n-a apărut însă niciodată: din păcate, pentru că n-ar fi fost lipsit de interes să ştim cum îl vedea, de pildă, N. Manolescu pe Ibrăileanu sau Mihai Zamfir pe M. Dragomirescu. Colega noastră de la Cluj, Irina Petraş ne oferă însă o compensaţie, publicând foarte recent un masiv "dicţionar ilustrat" al criticilor, istorici literari, eseiştilor şi teoreticienilor din ultima jumătate a secolului care s-a încheiat. Intitulat cu modestie programatică probabil Panorama criticii literare româneşti dintre anii 1950 şi 2000, volumul cuprinde totuşi un dicţionar de personalităţi, şi nu o privire asupra criticii ca domeniu; ceea ce este excelent şi indică o opţiune pe care autoarea o respectă în demersul său - extrem de laborios, cum numai cine a încercat o asemenea lucrare poate înţelege - adică pune pe primul plan al concepţiei şi al dicţionarului său elementul personal, cel documentar, analitic, şi nu cel sintetic, imposibil de urmărit în condiţii normale într-un spaţiu lipsit de aproape orice posibilitate de informare decentă. Mai mult, Irina Petraş acordă primul loc în structura articolelor informaţiei bibliografice, o opţiune corectă după opinia mea: dacă putem discuta despre ceea ce vrea să afle lumea în legătură cu un scriitor de ficţiune, un scriitor în sensul tradiţional al cuvântului, interesul pe care îl trezeşte în rândul cititorilor această categorie aparte de autori care sînt criticii este, fără îndoială, legat înainte de orice de producţia lor specifică: de cărţile lor.

Cum se poate înţelege, dicţionarul este conc