În cel de-al treilea roman, Partea lăuntrică a vîntului sau romanul despre Hera şi Leandru, scriitorul sîrb Milorad Pavic (n. 1929) îşi continuă aventura metatextuală în sensul impus de o confesiune a sa privitoare la existenţa a două tipuri de artă: reversibilă şi ireversibilă. Pictura, sculptura şi arhitectura, unde te poţi apropia din orice unghi de opera de artă, neavînd nici o importanţă de unde începe receptarea ei, aparţin artelor reversibile. Cu rare excepţii, muzica, dar mai ales creaţia literară nu sunt reversibile, dat fiind că se cer receptate dintr-o singură direcţie.
Recurgînd la această subtilitate, Pavic schiţează caracterul literaturii sale, care din artă ireversibilă devine artă reversibilă, astfel încît cititorul să se poată apropia de roman din toate direcţiile, ca de o sculptură sau de o casă. Indiferent din ce unghi o priveşte cititorul, creaţia narativă se va constitui ca un tot, ca o entitate artistică.
În acest roman cu două începuturi şi un sfîrşit, Pavic rescrie legenda iubirii dintre Hera şi Leandru, dar distanţîndu-se de pattern-ul convenţional în acelaşi mod în care a făcut-o în romanele anterioare (Dicţionarul khazar, tradus la Ed. Nemira în 1998 şi Peisaj pictat în ceai, apărut în versiune românească la Ed. Univers, 2000). Intertextualitatea cultivată de Pavic multiplică nivelele naraţiunii, de aici rezultînd structuri descentrate care vor fi reasamblate de cititor.
- În prima parte a vieţii femeia naşte, ca în partea a doua să ucidă şi să se înmormînteze pe sine ori pe cei din preajmă. Întrebarea este cînd începe această a doua parte?
Cu asemenea gînduri studenta la chimie Heroneja Bukur sparse de frunte un ou fiert pe care începu să-l mănînce. Ultima ei provizie. Purta părul atît de lung că se putea încălţa cu el pe post de lingură de pantofi. Locuia în zona comercială a Belgradu
