Corupţia din România post-decembristă seamănă cu acel slogan al pionierilor din anii '70: ,,Noi creştem odată cu ţara!" Din prostie, rea-voinţă sau din alte motive, care-mi scapă, la noi se discută despre corupţie ca despre un fenomen al ultimilor ani. Uităm astfel că regimul comunist din România a folosit pîrghia corupţiei şi a coruperii cînd a venit la putere şi pînă în ultimele sale zile. Astfel încît tovarăşi cu funcţii înalte pe vremea lui Ceauşescu au fost primii care, după decembrie 1989, au folosit pîrghiile corupţiei pentru a deveni multimilionari pe vremea cînd cu o sută de lei se puteau cumpăra douăzeci de pîini în România.

Procesul comunismului nu mai interesează pe nimeni, dar un proces moral al corupţiei, începînd de pe vremea cînd faimosul Ştefănescu, milionarul afacerilor cu vinuri, a fost executat ca să nu vorbească, ar oferi nume şi rezultate isntructive. Observaţiile mele personale mă fac să afirm că există un arbore genealogic al corupţiei de azi cu rădăcini şi nume ilustre în anii ceauşismului sau mai devrme. Nu mă refer la acapararea de locuinţe, care e tot o faţă a corupţiei, ci la cancerul de care sufereau toate instituţiile importante în stat prin sistemul de pile, aranjamente şi plocoane de pe vremea cînd Ceauşescu însuşi se lăsa mituit cu cadourile pe care le primea la zile festive.

În prezent, corupţia în România a atins primejdia metastazelor. O descoperi peste tot, în organele vitale ale statului, dar şi în relaţii mărunte, de serviciu. Corupţia a devenit normală pentru îngrijorător de mulţi români, chiar dacă pentru mare parte dintre ei asta nu e o noutate, ci confirmarea a ceea ce ştiau de pe vremea lui Ceauşescu. Zicerea populară cu Osia e unsă aparţine înţelepciunii populare de pe vremea cînd fiecare avea o şansă, chipurile, de a unge osia la nivelul său. Acum, foarte mulţi dintre cei care ar vrea să facă acest lu