Întîmplarea face să fi terminat eseul lui Michel Onfray Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului (Nemira, 2001) cu cîteva zile înainte de a vedea, la Institutul francez, filmul lui Bernard Rapp Une affaire de goût. Pe genericul de deschidere, cîţiva bucătari pregătesc un festin: fructe de mare, fazani, purcei la tavă, legume tăiate felii - bărbaţii în alb se agită metodic în jurul acestor bunătăţi, dichisindu-le şi asezonîndu-le în fel şi chip înainte de a le pune la cuptor. Detaliul jubilator: toate aceste ultime atenţii se desfăşoară pe fundalul, graţios, al unei partituri de Vivaldi. "Le cru", ca uvertură preclasică... Nu ştiu dacă Rapp a citit cartea lui Onfray (thrillerul său datează din 2000, eseul lui Onfray, din 1995), dar coincidenţa de "stil" este frapantă: bucătăria nu este - nu poate fi, mai ales pentru francezi - o simplă "pre-digestie"; ea este, cu precădere, o chestiune de gust. Pe urmele cărţii celebre a lui Brillat-Savarin (Fiziologia gustului), Onfray face apologia acestui simţ, în care vede, pe bună dreptate, "Cenuşăreasa" discursului filozofic. Filozofia nu a fost "bună" cu Gustul - cum nu a fost bună nici cu celelalte simţuri, cu excepţia Văzului; deja, în cartea sa anterioară Pîntecele filozofilor. Critica raţiunii dietetice, Onfray făcuse, cu vervă, o trecere în revistă a "moravurilor culinare" ale marilor filozofi, arătînd ce era de arătat: anume, că între bucătărie şi sistem nu se întinde cîtuşi de puţin un deşert simbolic, ci - dimpotrivă - există apropieri (şi aproprieri) epistemologice. Continuînd, şi aici, opera sa de recuperare a unui întreg discurs filozofic marginalizat de Discursul platonician-kantian - în speţă, cel al unui materialism hedonist -, Onfray ne invită să savurăm, alături de el, les nourritures terrestres în forma lor cea mai încărcată de sens: aceea artistică. Iar pentru aceasta, nu ezită să recurgă la modalităţile c