În vechimea greacă, Epicur credea că plăcerea este o chestiune legată de cantitate şi nu de calitate. Ea se înscria, prin această caracteristică, celor zece aşa-numite kategoriai aristotelice, adică, direct spus, conceptului celui obştesc de posón, de posótès, care tocmai asta înseamnă: cantitate, mărime. E aşa cum spunea fie-iertata baba Elisabeta, cunoscută între apropiaţi sub denumirea de nana Saveta de pe uliţa Economilor, situată nu departe de mănăstirea franciscană devenită, în anii regimului popular, azil de bătrîni; ea, baba respectivă, zicea că pe unii Dumnezeu nu-i satură oricît le dă de mult. Preamilostivul le tot dă, îi tot înzestrează cu de toate, şi dumnealor nu se pot opri. Acu eu mă gîndesc că oprirea, tocmai asta e problema. În viziunea filosofului plăcerii, ca şi timpul, ca şi spaţiul care există atîta timp cît se desfăşoară cantitativ, şi plăcerea celor care fură din avutul naţional este o îndeletnicire cantitativă, de aceea nici nu se pot opri. E aşa ca şi cum s-ar întîmpla, brutal şi neprevenit, acel coitus întrerupt cînd, urmare a şocului întreruperii, geaba mai vrei să scapi de ceea ce ai posedat că nu se mai poate, devii pur şi simplu prizonierul a ceea ce ai reuşit să posezi. Morala acestei nefericiri, tehnic denumită penis captivus, este că deodată te afli sub privirea amuzată, scormonitoare şi gălăgioasă a celorlalţi. Adică ceea ce trebuia să fie o plăcere intimă, departe de ochii semenilor, devine o privelişte publică. Poate că de aceea nevoia secretului din legea atît de frumos botezată, legea informaţiilor clasificate. Pe lîngă marile secrete militare NATO pe care le vor păzi straşnic foşti securişti, or mai fi fiind şi alte secrete peste care s-ar putea să dea cu ochii reprezentanţii societăţii civile care au şi ei curiozităţi şi plăceri proprii, asemănătoare acelora ale voyeuriştilor. Aceştia nici ei nu-şi pot reprima tentaţia d