Dacă te uiţi atent pe tarabele cu ziare (cele care mai există) observi, lîngă Elle, Hustler, România liberă, Bravo şi Pro-sport, un număr, deloc neglijabil, de publicaţii specializate în - cu mai multă ori mai puţină aproximaţie - "medicina naturistă". Nu interesează aici dacă sînt sau nu utile, dacă "leacurile" propuse au sau nu efect. Marele succes "de public" al acestor reviste nu este decît un indicator al popularităţii de care se bucură, printre orăşeni, NATURA, în cele mai diverse forme ale sale. Departe de-a fi vreo baudrillardiană reacţie de apărare faţă de o lume de "simulacre", aprecierea pe care orăşeanul o acordă, în general, lucrurilor "naturale" are o şubredă, însă încăpăţînată, bază ştiinţifică. Omul de la oraş ştie, oricît de vag, că trăieşte într-o atmosferă "poluată". Orice adiere de aer "curat" din afara urbei îi provoacă extaze interminabile. Se dă jos din maşina cu care a intrat pînă în mijlocul pădurii sau, după caz, pînă într-o zonă periculoasă de pe malul lacului, şi inspiră forţat, dar plin de entuziasm, aerul bogat în oxigen şi chiar "ozon", îndemnînd pe ceilalţi membri ai familiei să-i urmeze exemplul. Nu-l deranjează prea tare nici frigul ocazional - în "natură" nu te poate trage curentul - nici eventualele gîngănii; muştele şi ţînţarii din afara oraşului sînt nişte insecte pitoreşti, deci pe deplin inofensive şi justificate. Dacă are ocazia - norocul!... - să ia masa în casa vreunui sătean, omul de la oraş e cutremurat de indescriptibile delicii gastronomice, care-l fac să uite că suferă de stomac sau de bilă; nimic din ceea ce e "natural" nu-i poate face rău. Deşi conduce, sau n-are voie, nu pleacă fără să bea vreo două păhărele de ţuică; în primul rînd fiindcă e naturală şi "face bine la digestie"; şi apoi pentru că, la fel ca în cazul cipsurilor, "unul nu e niciodată de ajuns". Trăsătura caracteristică a relaţiei orăşeanului cu