Canadiene (2) Practic din a doua zi a acestui al treilea sejur în Québec am tras concluzia că fericirea aici, acum (cînd radioul anunţă pasiv, între două cînticele, temperaturi maxime de minus 18 grade Celsius la amiază şi un strat de zăpadă de fix 55,4 cm), ţine în mare măsură de nişte ghete bune. Ceea ce-mi aduce în minte, printr-un capriciu al memoriei, un almanah Ştiinţă şi Tehnică de prin 1956 sau '57, în care era desenată casa sovietică a viitorului, într-o imagine care mă urmăreşte de peste două decenii: în acel desen (să fi fost creionul lui Nell Cobar? Să fi fost Cik Damadian?) un băieţel venea cu sania printre nămeţi, iar din casă, printr-un geam imens, mămica lui sovietică îi făcea semn cu mîna - dar ce casă, numai geamuri pe înălţimea a trei etaje, plus un palmier imens în interior, pe marginea piscinei din care mămica de mai sus tocmai ieşise sau în care, mă rog, se pregătea să intre. Ei bine, canadienii din Québecul în iarnă n-au ajuns chiar la minunea din acel desen (despre sovietici, ce să mai vorbim), dar oricum par a fi pe drumul cel bun, din moment ce căldura ce te învăluie în orice spaţiu închis îţi induce un confort maxim. Eu nu-mi închipui un construct mai curios decît casa québecoise: fragilă în aparenţă dar cu desăvîrşire impermeabilă pentru intemperii, cu geamuri care chiar se închid, cu un cuvînt "curent" căruia nu-i ştiu alt înţeles dacă nu este cel electric, cu pereţi în interior pe care-i poţi muta cum vrei şi cu pereţi exteriori ca un fel de napolitană la metru pătrat (acum cîţiva ani mi-a explicat cineva: un strat izolează termic, unul izolează fonic, unul izolează împotriva apei, altul împotriva focului, şi mai sînt vreo două parcă), aceste case cochete par desprinse din mediul păpuşilor Barbie. Pentru locuitorii cartierului în care am ajuns chiriaş, apropierea campusului Universităţii Laval e mană: camerele de la demisol, închi