însemnările unei fumătoare O veche poveste japoneză spune aşa: odată, un om sărac a auzit cum că, pe o insulă îndepărtată, ar exista o specie de oameni cu un singur ochi. S-a gîndit că dacă ar pune mîna pe astfel de om, ar putea să-l plimbe într-o cuşcă pe la bîlciuri şi să se căpătuiască de pe urma lui. Aşa că s-a urcat într-o barcă şi a plecat pe mare, în căutarea insulei oamenilor cu un singur ochi. Odată ajuns acolo, după multe peripeţii a pus piciorul pe ţărm şi...
Internarea Este ora opt, dimineaţa, zi de luni, căci internările se fac numai lunea şi miercurea. Aştept în holul din faţa liftului unde e curent şi unde nu se fumează, deşi un nene bine îmbrăcat, într-un palton negru şi cu fular roşu, asortat, se plimbă nervos, vorbind tare la celular şi trăgînd cu sete din ţigară: "da, sînt aici, am venit şi io cu tanti... cred că azi o internează... da' e o lume!... cel puţin o oră de aşteptat... că aşa-i în toată asta aştepţi şi nu ştii de ce aştepţi... ce să fac?... fumez şi mă inervez...". Cel puţin o oră? Mi-aprind şi eu una, mai pe şest dar apare sora-şefă (dup'aia aflu cine e...) şi mă vede doar pe mine. Începe să ţipe: "Păi da, vă bateţi joc de spitalu' ăsta... fi-ar el să fie al dracului de spital! Măcar găsiţi ceva în care să scrumaţi... o cutie, un carton..." şi pleacă, foarte grăbită. Într-adevăr e lume multă, în special vîrsta a treia, cu însoţitorii, se agită cu biletele de trimitere în mîini, nu ştiu unde să meargă, de cine să întrebe, formează cozi haotice, care după cîteva minute se dispersează. Nu sînt decît trei scaune şi un calorifer pe care se poate sta: "Lasă-mă pe mine, tataie, că io-s mai bătrîn decît tine, nu vezi că merg în baston?... şi am mai avut trei operaţii grele... asta la ochi am auzit că-i uşoară... nici măcar nu te adoarme!", "Aoleu, păi atunci înseamnă că doare... las-o p'asta mică să stea că ea-i copil şi oboseşte ma
