Avertisment: deşi începe populist, articolul de faţă sfîrşeşte scandalos. El a fost inspirat de reacţia unei colege la povestea tristă a unei familii cu mulţi copii: "Ce, i-am pus eu să-i facă?". Ionela P. e din Petroşani. Pînă acum 3 ani, soţul ei era electrician la mină. În pauzele dintre naşteri, ea muncea la cantina aceleiaşi instituţii. N-are vechime mare: cei cinci copii au ţinut-o mai mult acasă. Acum, soţul nu mai are serviciu şi nici vreo speranţă - în zonă sînt mii ca el. Munceşte cîteodată cu ziua, însă Ionela nu ştie asta, pentru că toţi banii pe care îi cîştigă rămîn la cîrciuma din tablă de la colţul blocului. Copiii - şi întreaga familie - trăiesc din ajutoarele de stat. De curînd, au aflat că s-ar putea să fie nevoiţi să plece şi din bloc... Evident, Ionela P. nu există. Însă ca ea sînt mii de alte femei în România, care au luat prea în serios paragraful acela din Codul Familiei (sau Constituţie, cine mai ştie...) care spune că statul încurajează căsătoria şi familia. E adevărat, statul dă bani celor care fac copii. Nu însă destui cît să ajungă pentru o haină mai groasă ori o săptămînă de cură cu vitamine, în cazul frecvent în care aceşti copii sînt rahitici... Dar nu cumva statul face şi aşa prea mult? Iertaţi-mi cinismul. Însă aş vrea să vă invit (pe dumneavoastră şi statul) să ne reîntîlnim cu selecţia naturală. Pentru cîteva minute, să uităm de Adam şi să ne concentrăm doar asupra lui Darwin... Aşadar, în natură, cei care fac mulţi pui nu sînt cei mai slabi sau cei mai puţin adaptaţi, ci, mai mereu, cei mai puternici. Faptul acesta, deşi extrem de trist pentru bieţii vulturi cu aripile rupte sau lupii şchiopi (îi ştiţi de la Discovery) este extrem de profitabil pentru specie. Şansa ei e tocmai aceasta: exemplarele puternice reuşesc să-şi transmită caracterele genetice, în vreme ce mediocrităţile biologice (sau ghinioniştii) rămîn fără u