Gheorghe Fulga, seful Serviciului de Informatii Externe (SIE), este cel mai important dintre actualii demnitari cu care Paul Brener spune ca a avut legaturi.
Gheorghe Fulga, seful Serviciului de Informatii Externe (SIE), este cel mai important dintre actualii demnitari cu care Paul Brener spune ca a avut legaturi. Brener (banuit ca a introdus in Romania mai multi mafioti care se indeletniceau cu spalarea banilor organizatiei criminale Cosa Nostra) s-a infipt adinc in mediul politic si de afaceri din tara noastra. El s-a apropiat cel mai mult de grupul de politicieni si oameni de afaceri din Brasov. Relatiile lui Brener in Romania au culminat cu organizarea unei intilniri, in 1995, intre Ion Iliescu si oameni de afaceri, in SUA. Probabil ca acest lucru a atirnat destul de mult in palmaresul de relatii al lui Paul Brener, nefiind de ici de colo sa organizezi intilniri pentru presedintele unei tari la rugamintea consilierului sau, in cazul nostru Gheorghe Fulga. Adaugindu-si aceasta actiune pe cartea de vizita, Brener avea suficiente atuuri sa deschida mai multe usi. Pina acum, Gheorghe Fulga a refuzat sa dea explicatii privind legatura sa cu controversatul Paul Brener. Este si motivul pentru care unii dintre membrii Comisiei parlamentare de control asupra SIE cer audierea sefului acestui serviciu secret. Astazi va prezentam un motiv in plus pentru care parlamentarii pot sa-i ceara explicatii lui Gheorghe Fulga: seful SIE este in continuare actionar si administrator la firme private desi statutul sau, de functionar public cu rang inalt, nu-i permite implicarea in afaceri.
Afaceri intre prietenii Bancii Astra
Gheorghe Fulga, actualul director al Serviciului de Informatii Externe, figureaza ca actionar si administrator in trei firme, dupa cum reiese din ultimele date de la Registrul Comertului:
Editura Apertus SRL (aflata in dizolvare pent